De peste 20 de ani, în luna august, aproape 400 de oameni din toate colţurile lumii se strâng pe o mică insulă pierdută pe Dunăre în dreptul ruinelor de la Capidava. Trecutul şi viitorul se amestecă într-un fascinant fenomen, unic în lume, numit Academia de vară Atlantykron.

Am ieşit din Cernavodă spre Hârşova, părăsind autostrada, benzinăriile, supermarketul. Am pierdut deja semnalul de la telefon şi ăsta este primul semn. Pe drumuri ce urcă şi coboară printre dealuri de piatră, merg spre Insulă. E un drum pe care încă 300 de oameni îl fac odată cu mine, în fiecare an, dar nu ne vedem niciodată înainte de a ajunge acolo. Ajung la răspântia de drumuri şi numai eu (şi așa vor face și ceilalţi 300, pe care  încă nu îi văd) apuc pe drumul la dreapta. Nu e niciun indicator, dar eu ştiu unde duce. În câteva minute, mă alătur, de pe şosea, Dunării. E leneşă, sclipeşte în soare printre maluri de ostrov şi curge în aceeaşi direcţie cu mine, spre Insulă. Dunărea e al doilea semn.

La 40 de km de oraşul pe care l-am părăsit, aerul se ondulează în arşiţa de august. Regăsesc pietrele castrului roman Capidava, iţindu-se dintre movile de iarbă, tot acolo unde le-am lăsat anul trecut. E al treilea semn.

La staţia de apă de lângă castru parchez şi nu e nimic surprinzător în faptul că în curtea de obicei pustie mai sunt 15 maşini, cu numere din toată ţara. Scot un munte de bagaje şi le târăsc pe un mal abrupt în jos, spre apă, printre mărăcini şi ierburi care mă zgârie pe picioare. şi, ca în fiecare an, de 22 de ani încoace, priveliştea care mi se dezvăluie îmi taie respiraţia. Insula e în faţa mea, cuibărită între braţe moi de apă, acoperită de copaci, o mică pădure care pare că pluteşte în argint lichid. Pe mal aşteaptă o barcă, iar doi lipoveni arşi de soare, desculţi şi îmbrăcaţi în pantaloni decoloraţi, vorbesc la staţii de emisie-recepţie, au ecusoane şi încarcă în copaia lor, moştenită din tată-n fiu, o baterie solară şi cinci cutii mari, cu echipamente hi-fi de sunet şi proiecţie.

Traversez şi eu zece minute mai târziu, cu privirea fixată pe Insulă, unde ştiu fiecare copac, fiecare potecă, fiecare bucată de istorie. Când cobor din barcă, sunt acasă. Prietenii mei (nu chiar 300, doar vreo 30) mă întâmpină, mă ajută cu tot calabalâcul. Cortul mi-l pun în acelaşi loc, ca în fiecare an, în cartierul bucureştenilor. Craiovenii şi cernavodenii sunt instalaţi deja şi au aprins focurile din propriile cartiere. Alţii muncesc la corturile lor, într-o devălmăşie fericită. Magia poate începe.

Un fenomen unic

Academia de vară Atlantykron începe în primul weekend al lui august şi durează 10 zile, de 22 de ani încoace, pe Insula Inelul de Piatră, care nu apare pe nicio hartă. E un spaţiu magic, care nu există în restul anului, pentru că insula este, cea mai mare parte a timpului, acoperită de apă, iar oamenii sunt răspândiţi prin toată lumea. De prin iulie, iese de sub ape, se scutură, se usucă, se umple de ţânţari care aşteaptă plini de speranţă tabăra. şi fără greş, de vineri dimineaţă apar primii locuitori, cărând, ca şi mine, bagaje infernale, echipamente sofisticate, cărţi, roboţi, lunete, laptopuri, flipchart-uri pentru cursurile care se vor ţine în următoarele zile, direct pe iarbă, sub sălcii, în şlapi şi şorturi. Români, moldoveni, americani, irlandezi, italieni, canadieni, toţi oameni de ştiinţă recunoscuţi, artişti plastici, cercetători, scriitori de renume, profesori, maeştri yoga, astronomi sau ziarişti vin să predea, voluntar, cunoştinţele lor unor elevi de toate vârstele. Lectorii vor lua parte, la rândul lor, la cursurile altora şi toată lumea va urmări acelaşi ţel – să comunice despre viitor.

Academia aceasta non-formală reuneşte experţi de talie mondială (din care unii au premiul Nobel) și tehnologie de ultimă generaţie (unele gadgeturi sunt încă în teste sau nu au fost lansate în Europa). Este un fenomen unic în România, un loc în care vezi demonstraţii ştiinţifice aşa cum în nicio şcoală nu se predă, stând pe iarbă, sub cerul liber, sub stele, luminându-ţi drumul cu lanterna, pleznindu-te să te aperi de ţânţari, fără telefon, fără grabă, fără griji. Semnal pentru mobil nu avem, decât dacă luăm barca şi urcăm în vârful dealului. Cu un pic de răbdare şi dedicaţie, poţi trimite câteva SMS-uri de sub cea mai bătrână salcie de lângă bacul tras la mal – dar asta numai dacă stai absolut nemişcat şi îţi ţii respiraţia. În primele trei zile, încă mai vezi oameni nervoşi, mişcându-şi doar buricele degetelor pe taste, încercând pentru a şasea oară să trimită un mesaj. După asta, telefoanele eşuează pe sub saltelele din cort şi nimeni nu-şi mai bate capul cu ele.

Conexiune internet există, însă, tot aşa cum electricitate există. Modemurile sunt instalate prin copaci sau pe unul din cele trei bacuri trase la mal, unde sunt cabinele invitaţilor străini, care ar sta şi ei la cort, ca ceilalţi, dacă ar mai avea cum să le care şi pe acestea cu avionul, pe lângă cuferele cu echipamente electronice, premii pentru absolvenţii cursurilor lor, vopseluri, steaguri, cristale, săbii, aparate de filmat etc. La aeroport, trecerea lor este probabil un adevărat spectacol, dar aici, pe Insulă, fac parte din peisaj.

Cabluri electrice lipite de fundul Dunării alimentează Insula de la un generator aflat pe malul cu staţia de pompare a apei. Acolo e instalată o bucătărie mobilă, de unde mâncarea vine cu barca, de două ori pe zi, laolaltă cu apa îmbuteliată, berea şi chipsurile. Nu există altă sursă de apă în afară de cea îmbuteliată sau din Dunăre direct – aşa că te speli pe dinţi şi pe faţă cu apă minerală. Duşurile sunt pe bacuri şi captează apa fluvială de la mare adâncime.

Nimic nu murdăreşte insula şi nu o poluează. La venire şi la plecare suntem însoţiţi de o echipă de la Ocolul Silvic Judeţean, care predă şi preia insula pe semnătură, să nu lipsească vreun copac, să nu rămână vreun PET. Rămân doar pătrăţele de iarbă turtită, unde au fost corturile, iar în câteva săptămâni, niciun indiciu nu mai dă de bănuit că acolo a fost un oraş suprarealist, care a trăit intens timp de 10 zile.

Istoria şi geografia insulei

Staff-ul care se ocupă de logistică, infrastructură, de instalarea şi menţinerea acestui sistem este destul de mare şi, ca în cazul lectorilor şi instructorilor, este voluntar. Medicii SMURD care tratează entorsele, alergiile şi alte urgenţe sunt şi ei voluntari. Cei mai mulţi dintre instructori provin din rândul puştilor de 16 şi 18 ani, care au venit întâi pentru cursuri şi distracţie pe Insulă şi care apoi nu au mai putut trăi fără ea. Se întorc în fiecare vară, îşi aduc propriile truse, medicamente, aparatură şi ţin cursuri de prim ajutor.

Sorin Repanovici, coordonatorul programului, ne explică care sunt regulile în această Academie: „Cum taxa este modică (60 lei), banii pentru cheltuielile de logistică, închirierea bacurilor, electricitate, internet vin din sponsorizări. Poliţia de Frontieră asigură paza participanţilor şi siguranţa echipamentelor, în cazul în care Insula ar fi vizitată şi de nepoftiţi. Terenul, care tehnic vorbind este un ostrov, nu poate fi închiriat sau folosit în scopuri comerciale, fiind un pământ inundabil. El este obţinut în urma unui acord cu Ocolul Silvic, Regia Naţională a Pădurilor Constanţa, care acordă permisiunea şi exclusivitate Academiei de vară Atlantykron pe perioada taberei”.

Repanovici povesteşte, ca o anecdotă, că „atunci când Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat în 1992 permisiunea de a stabili oficial tabăra acolo, Ocolul Silvic şi-a dat acordul pentru următorii 99 de ani. Până în 2091 avem voie să ne facem tabăra pe Insulă, o dată pe an, în august, timp de 10 zile”.

Un alt sprijin fidel de-a lungul celor 22 de ani de existenţă a Academiei este Centrala Nucleară Cernavodă, care ajută material şi logistic programul şi care trimite în fiecare an experţi pentru a vorbi despre viitorul energiei nucleare şi despre siguranţa ei pentru mediul înconjurător şi populaţie.

Ce faci în Atlantykron

Dacă în primii ani veneau 30-40 de pasionaţi de Science Fiction, iar la focurile de tabără de pe Insula sălbatică se citeau povestiri fantastice, din ’99, odată cu eclipsa solară, ne-am făcut 300-400 de oameni pasionaţi de natură, care aveam ceva de spus, de întrebat şi o uriaşă sete de a afla. În ultimii 13 ani, începutul de august aduce în medie 400 de oameni de toate vârstele care se înscriu din toată ţara (plus Republica Moldova) pe site-ul programului. Invitaţii şi instructorii se anunţă cu mult timp înainte şi aproape pentru orice domeniu se găsesc cursanţi interesaţi, de la dansuri irlandeze la Wushu, pictură Mandala, grafică web, fotografie, astronomie (cu un telescop mai performant decât cel de la Observatorul Astronomic Bucureşti), atelier de construit roboţi şi inteligenţă artificială. Tehnicile mentale de meditaţie, relaxare, vindecare se studiază cu dr. Teodor Vasile; ştiinţa Complexităţii, nanotehnologiile şi fizica cuantică e predată de 10 ani de Prof. Dr. Florin Munteanu. Alexandru Mironov ţine conferinţe despre viitorologie, expediţii pe Marte şi scenarii ale lumii peste 50 ani. Directorul Centrului UNESCO pentru pace şi preşedintele comisiei americane UNESCO, Guy Djoken, are anunţată o prelegere despre „Puterea de a spera, imaginaţie şi vise”.

De ce străbat unii din aceşti oameni jumătate de lume, de ce lasă deoparte confortul şi alte planuri de vacanţă, pentru a fi împreună timp de 10 zile pe ostrovul pierdut în mijlocul Dunării, în dreptul cetăţii romane Capidava?

Loc spiritual, legat profund de istoria de milenii a castrului care încă stă în picioare pe mal, dispărând şi apărând în apele fluviului, Atlantykron este o insulă a viitorului, în mijlocul unui prezent prăfuit. Este un tărâm al speranţei, un loc în care generaţii de adolescenţi învaţă că au puterea de a stăpâni Pământul cu minţile lor, cu ştiinţa lor, cu intenţii bune. „Trăim timpurile cu cea mai rapidă dezvoltare din istorie”, spunea dr. David Anderson, un american cofondator al World Genesis Foundation, care vine de aproape 15 ani pe insulă, târând după el aparatură de ultimă generaţie, diverşi specialişti în ştiinţe sau arte de frontieră, şi un campion mondial de kick boxing. „Potenţialul unei minţi tinere este pur şi simplu cel mai incitant, fascinant şi puternic concept din Univers.”


Înscrierile se fac cu două luni în avans, pe www.atlantykron.org.
Taxa de participare este de 60 lei, prânzul şi cina costă 40 lei pe zi, în care intră şi apa îmbuteliată (unica sursă de apă potabilă, dacă nu vrei cumva să bei din Dunăre). Cursurile şi lista conferinţelor se găsesc pe site, iar anul acesta tabăra coincide cu sosirea pe Marte a robotului Curiosity, iar speaker-ul misiunii americane va vorbi în direct cu insularii pe Skype, în momentul amartizării.