la 1 ianuarie 1883, la Bucuresti. A absolvit Liceul „Sf. Sava”, dupa care a obtinut licenta in Drept si Stiinte economice. Era considerat de profesori drept un tanar foarte promitator. A primit o educatie solida si dispunea de o cultura generala cu mult peste media acelor vremuri.

Tatal sau, Mauriciu Blank (1848-1929), era urmasul unei familii de evrei veniti in tara in secolul al XVIII-lea, purtand numele de Derrera el Blanco. Diplomat in Stiinte comerciale si financiare la Viena, a fost angajat la mijlocul secolului XIX de catre Jacob Marmorosch (1828-1904), patronul unei firme de negot si de imprumut de bani. Camatar i-am spune in zilele noastre... Anterior, Jacob Marmorosch colaborase strans cu Jacob Lobel, cumnatul sau, cel care in 1865 reusise sa convinga conducerea Bancii Imperiale Otomane din Constantinopol (controlata de oameni de afaceri francezi si englezi) sa infiinteze o sucursala la Bucuresti sub numele „Banque de Roumanie”. In 1870, Jacob Marmorosch s-a retras la Viena, conducerea preluand-o Mauriciu Blank. Patru ani mai tarziu, firma se numea „Banca Marmorosch, Blank et. Co.”. Singurul obiect de activitate era creditarea, fiind comanditata de Banca Isac Lobel din Viena.

Eternele afaceri cu statul

Mauriciu Blank a mizat pe o carte castigatoare in 1877 - in timpul Razboiului de Independenta a sprijinit eforturile militare ale guvernului roman, astfel ca, imediat dupa conflict, Parlamentul Romaniei i-a acordat lui Mauriciu Blank cetatenia romana.

Dupa 1878, banca s-a implicat in special in finantarea mai multor proiecte (cai ferate, industrie forestiera si petroliera, constructii publice si asigurari, modernizarea Portului Constanta). In timpul crizei din 1899-1900 a acordat din nou sprijin statului roman.

Din 1904, banca a trecut intr-un nou stadiu de dezvoltare, obtinand suport financiar si de la oameni de afaceri din Germania si Ungaria. Mauriciu Blank devine directorul general al bancii. Mai mult, a reusit sa coopteze in conducere si un fost premier liberal (presedinte al Consiliului de Administratie), ceea ce a asigurat banca din punct de vedere politic.

Fiul promitator

In 1914 si-a facut intrarea in scena Aristide Blank, fiul promitator al lui Mauriciu, cel care mai tarziu avea sa fie caracterizat de contemporani si de presa vremii drept un „poet ratacit in lumea afacerilor”. La inceput, era vorba de un amestec de invidie si admiratie, apoi de respect si totodata frica, datorita relatiei sale sociale cu Carol al II-lea. Tatal sau il considera insa doar „un finantist stralucit”.

Revenind la acel moment, premergator declansarii Primului Razboi Mondial, Aristide Blank a fost trimis la Londra, impreuna cu G. Danielopol, pentru a perfecta obtinerea unui imprumut destinat achizitionarii de armament. Viitorul premier I. Gh. Duca, prieten apropiat al lui Aristide, scria in memoriile sale despre misiunea la Londra: „(...) in realitate, din acest moment dateaza alianta noastra cu Puterile Triplei Intelegeri. De atunci inainte (decembrie 1914), nu mai putea fi vorba de o adevarata neutralitate a Romaniei“. Era adevarat, Aristide Blank obtinuse creditul, dar a trebuit sa semneze, in numele Guvernului Romaniei, un angajament ca armamentul achizitionat ulterior nu va fi folosit niciodata impotriva Marii Britanii si aliatilor acesteia.

La sfarsitul lui 1916, dupa ocuparea a doua treimi din regat de trupele germane, banca a fost mutata la Iasi, la institutia afiliata, Banca Moldova. In capitala provinciei moldave, Aristide Blank l-a cunoscut pe Nicolae Titulescu, cel care avea sa devina unul dintre cei mai statornici prieteni ai sai. Incet, incet, usile Puterii i s-au deschis rand pe rand, beneficiind de atentia si prietenia unor oameni precum Octavian Goga sau Nicolae Iorga.

In acele vremuri, Aristide Blank nu avea cum sa fie ocolit de stagiul militar. A fost mobilizat ca locotenent, dar a facut demersuri disperate sa fie reformat pentru ca suferea de astm. A reusit intr-un tarziu sa fie tinut departe de linia frontului si a asteptat sfarsitul conflagratiei mondiale. Imediat dupa 1918, pozitia sa in peisajul politic si economic romanesc s-a intarit odata cu o noua misiune primita de la guvernul roman - sa perfecteze o relatie comerciala cu China. Vizita la Shanghai a fost un succes, fapt care i-a oferit noi perspective de dezvoltare. In anul urmator, s-a dus la Paris, unde a infiintat o sucursala a Bancii Marmorosch - Blank. Din acel moment, influenta sa in conducerea bancii a crescut continuu, desi tatal sau a ramas director general pana in 1928, cand s-a retras la Viena.

Familia Blank, la apogeu

In 1923, banca avea 25 de sucursale in tara si patru in strainatate (Paris, Istanbul, Viena, New York), devenind cea mai puternica institutie financiara din Romania, cu 115 intreprinderi sub control. Asa cum era de asteptat, a dezvoltat relatiile create in fosta tabara a Aliatilor, dar a mentinut si contactele cu Pester Ungarische Kommerzial Bank si Darmstädter Bank. Banca Marmorosch-Blank a finantat si prima linie aeriana Bucuresti-Paris (1921) si a contribuit la constituirea unei companii mixte romano-franceze, de transport aerian. Se poate spune ca a fost prima contributie a capitalului romanesc la un proiect european.

De ce i se spunea „poetul”? In 1923, Aristide Blank a infiintat Casa de editura „Cultura Nationala“ - cea mai moderna din Romania acelor vremuri, cu cea mai noua tehnologie adusa din Elvetia. L-a cooptat in conducerea editurii pe reputatul istoric Vasile Parvan si a reusit sa joace un rol important in promovarea valorilor culturii romanesti. Amintim doar doua colectii aparute sub ingrijirea „Culturii Nationale” - „Clasicii antici“ si „Literatura universala”. Tot din initiativa lui Aristide Blank a aparut lucrarea „La Roumanie en Images”, cu texte de Nicolae Iorga si imagini reprezentative. Merita mentionat ca Aristide Blank a deschis la Paris un magazin de cusaturi si broderii romanesti si un restaurant pentru studentii romani. Acesta din urma era administrat de M. Ralea, presedintele de atunci al Asociatiei studentilor romani din Franta.

Dupa razboi, Blank a pus bazele primului trust de presa din Romania cumparand sapte publicatii, intre care si cotidienele „Dimineata” si „Adevarul”. Nu a neglijat nici afacerile imobiliare, in anii 1924-1925, banca a achizitionat terenurile dintre actualul bulevard al Aviatorilor si Herastrau si, cu sprijinul Uzinelor Comunale Bucuresti, a asanat terenul mlastinos din nordul Capitalei.

O relatie misterioasa

Misterul relatiilor lui Blank cu Regele Carol al II-lea reprezinta un alt capitol important al activitatii sale. Prietenia care pare-se ca-i unea pe cei doi s-a inchegat in 1926 la Paris, unde se „autoexilase” Carol, in urma relatiei sale cu Elena Lupescu (Wolf). Evolutia a fost rapida, Aristide Blank fiind numit in 1930, economistul Casei Regale.

In toamna lui 1931, banca Blank se afla, surprinzator, in incapacitate de plata, si aceasta pe fundalul marii crize internationale si al unei serii de credite nerambursate. Cu toate insistentele Regelui, banca nu a putut fi salvata, fiind plasata in situatie de pre-faliment. Aceasta si in conditiile in care guvernator al BNR era rivalul sau, M. Manoilescu, simpatizant al lui Mussolini. Pana in 1940, deponentii au fost despagubiti in special prin vanzarea terenurilor bancii din nordul Capitalei.

Sfarsitul unei epoci

Chiar daca influenta sa asupra Regelui scade dupa 1932, ea se mentine pana in 1940, poate si datorita relatiilor lui cu Elena Lupescu. In decembrie 1940 avea sa fie tinta unui atentat, esuat, pus la cale de legionari. Dupa caderea bancii, Aristide Blank a devenit directorul nou-infiintatei societati „Discom”, ce se ocupa de comercializarea produselor Monopolului Statului (sare, tutun etc.), fiind, de altfel, un adept al interventiei active si inteligente a statului in economie. Aici, un adjunct al sau a fost omul de afaceri C. Bursan, agent dublu al Abwehrului german si al Intelligence Service. Intre 1945 si 1948, banca si Editura „Cultura Nationala” si-au reluat activitatea, ambele institutii cazand victime ale nationalizarii. In 1946, Aristide Blank a plecat in Occident pentru a restabili contactele cu finantele internationale (Paris, Londra, New York). In ciuda sfaturilor prietenilor sai, de a ramane in strainatate, in ianuarie 1947 s-a intors in tara. De ce nu i s-a intentat proces imediat dupa 1947 de catre comunisti? De exemplu, Max Auschnitt a fost trimis in proces in octombrie 1948, insa a reusit sa fuga in strainatate. Insa acesta, impreuna cu N. Malaxa au fost trimisi de I. G. Maurer (adjunctul lui Gheorghe Gheorghiu Dej) in 1947 ca reprezentanti economici ai guvernului pentru contacte cu Occidentul, fapt neagreat de gruparea moscovita. Se spune ca a fost salvat initial de Ana Pauker care a lucrat dupa Primul Razboi Mondial la „Adevarul”, ziar la care si socrul acesteia era actionar important.

In aprilie 1952, Aristide Blank a fost arestat si condamnat la 20 de ani de temnita grea. A fost inchis la Jilava si la Pitesti. In urma unui recurs, procesul s-a rejudecat si a fost achitat. In martie 1958, gratie sprijinului unor persoane influente din Occident, Aristide Blank a primit permisiunea de a pleca la Paris. Era deja grav bolnav. Dupa ce, in august 1958 a reusit sa se restabileasca in urma unei crize cardiace, la 1 ianuarie 1960, exact in ziua in care implinea 77 de ani, Aristide Blank inceta din viata.

Tipul cultural al marelui intreprinzator

Nae Ionescu scria, la inceputul anilor ‘20, despre Aristide Blank: „ „Este izvorul unor intreprinderi noi si indraznete (…), zvonuri picante despre o viata particulara condimentata cu tot felul de aventuri l-au impus dintr-o data in centrul preocuparilor si intereselor marelui public, ca si al oamenilor de afaceri sau de guvernamant… In toate domeniile reapar intreprinzatorii, indraznetii, aventurierii. Sa fie Aristide Blank unul dintre acestia? Stau, probabil, in fata unui suflet nelinistit, in vesnica vibratiune, iscodind noi intreprinderi, cumpanind solutii indraznete la probleme cuprinzatoare. De la Bruxelles la Londra, de la Londra la Paris, de la Paris la Bucuresti, adesea in aeroplanele sale, la Varsovia si la New York, conferind cu tot felul de bancheri si industriasi, lansandu-se in interviuri surprinzatoare, promovand masuri pentru exploatarea Rusiei, aruncand 50 de milioane in intreprinderi culturale, dar sfaramand - probabil - in acelasi timp, printr-o lovitura de bursa, sute de existente marunte (…). Este pentru prima oara cand se schiteaza in viata noastra publica tipul cultural al marelui intreprinzator”.