Insula Capri, situată la extremitatea sudică a Golfului Napoli, a stârnit interesul călătorilor încă din Antichitate şi a strâns în epoca modernă un şir de clişee, precum acela că este locul favorit al celor cu bani şi celebri. Capri este o destinaţie de câteva ore a celor care vin în zona Sorrento, Napoli şi Coasta Amalfi. Dar insula, cu un aspect de stâncă inaccesibilă, trebuie descoperită în două-trei zile. E un amestec de vegetaţie luxuriantă, de ruine antice, de drumuri înghesuite şi de creaţii naturale unice.

Stânca din largul coastelor vestice ale Italiei a adunat în istoria sa multe legende, iar cele mai cunoscute sunt acelea legate de orgiile împăratului roman Tiberius, îndrăgostit de ungherele insulei, locuri perfecte pentru desfrâu şi bufonerii lascive.

Popularitatea s-a păstrat şi în ultima sută şi ceva de ani. Prin Capri s-au perindat vizitatori celebri precum Pablo Neruda, Thomas Mann, Somerset Maugham şi chiar Vladimir Ilici Lenin, care ar fi zis că insula te face să uiţi de tot şi de toate. Astăzi, pe timpul verii, Capri este o insulă invadată masiv de turişti care debarcă dimineaţa în port, venind din Sorrento sau Napoli, şi o părăsesc seara. Aceştia preferă fie un banal cappuccino în piaţa Umberto I din urbea ce a luat numele insulei, fie se afundă prin cotloanele şi peşterile fantastice sau urcă cu telescaunul până spre vârful Monte Solaro, de unde pot cuprinde cu privirea Apeninii Sudici, Napoli, Vezuviul sau Sorrento.

„Aşa cum se ştie, Capri este destinaţia celor bogaţi şi faimoşi, iar acest lucru se vede la fiecare pas: vile ascunse în spatele grădinilor luxuriante, restaurante exclusiviste, prezenţa celor mai importante şi mai scumpe branduri. Oricum, este locul ideal în care să renunţi la veniturile dintr‑un an de zile, aşa în glumă. Aş recomanda un tur cu vaporaşul în jurul insulei şi neapărat o baie într-unul dintre golfuleţe. Apa are o culoare aproape ireală în anumite locuri. Bucătăria este tipic italiană din punctul meu de vedere, fără elemente diferenţiatoare – mai puţin în ceea ce priveşte preţurile. Se poate mânca bine şi relativ ieftin la micile restaurante din port. Este obligatoriu, însă, să testaţi îngheţata”, a declarat George Carpov, senior PR manager.

Vedete, ruine şi grote

Întinsă pe o suprafaţă de 10 hectare, insula se poate străbate cel mai simplu pe jos, iar rolul autobuzelor şi diverselor vehicule utilizate pe post de taxi are sens doar atunci când există bagaje foarte multe.

Primul contact cu insula îl constituie portul Marina Grande, locul unde acostează zecile de feriboturi ce aduc turişti de pe continent. Un funicular urcă până în Capri şi, în câteva minute, vizitatorul ajunge în Piazza Umberto I, acolo unde, printre mesele înghesuite, se poate vedea adesea o vedetă ce îşi soarbe tacticos cafeaua. Din Capri se poate merge la ruinele Villei Tiberius sau se poate vizita Grota Azzura, o peşteră, simbolul insulei şi locul cel mai vizitat din toată Campania italiană, după Pompei. Din cauza reflexiei luminii soarelui, culoarea apei este de un albastru năucitor. O plimbare prin grotă se face cu ajutorul bărcilor închiriate, însă doar în perioadele cu vreme bună. După o astfel de escapadă se poate merge către stâncile Faraglioni, dar mai întâi trebuie parcursă Via Tragara, o uliţă ce aduce aminte de Montenapoleone din Milano. Aici se înghesuie mărci de lux şi costul unor banale sandale sare de o mie de euro. Ajunşi la stâncile cu pricina, trebuie spus că pe una din ele trăieşte o specie de şopârle albastre, unice în lume. Acest aspect este cu totul spectaculos pentru că stânca cu pricina e departe de a fi un colos, ba din contră.

Partea îndepărtată a insulei poartă numele de Anacapri, loc unde călătorul este, de asemenea, foarte impresionat de spectaculosul naturii sau al creaţiilor omului. Bazilica San Michele uimeşte turiştii cu pavajul său acoperit cu plăcuţe de majolică, înfăţişând Povestea Raiului de Francesco Solimena. Punctul cel mai înalt al insulei se găseşte tot în Anacarpi, la Monte Solaro, vârf la care se poate ajunge cu telescaunul.
În căutarea gustului de altădată

Călătorii avizaţi recomandă cel puţin două zile pentru vizitarea insulei Capri. Cazarea pentru o noapte pleacă de la 60 de euro, iar mersul pe jos scuteşte alte cheltuieli. Chiar dacă e mică, insula se poate lăuda că poate prezenta oaspeţilor săi o bucătărie tradiţională. Gastronomia este o combinaţie subtilă de influenţe rămase de la diverşi conducători ai insulei, de la greci şi romani până la francezi şi spanioli. Alimentele de bază sunt peştele şi legumele proaspete. Nu vom găsi însă foarte des celebrele amestecuri clasice italiene de roşii, usturoi, busuioc, pătrunjel, capere, ceapă, ardei iute, pentru simplul motiv că pescarul de rând nu îşi permitea să le cumpere. El se rezuma astfel la capturile de moluşte şi de anşoa rămase nevândute în pieţele de pe continent. Un favorit al bucătăriei îl reprezintă totano, o moluscă des întâlnită în apele din jurul insulei. Aceasta este umplută cu brânză, cum ar fi Caciocavallo sau ricotta, şi prăjită apoi în ulei de măsline şi servită cu usturoi şi roşii. O altă creaţie locală o reprezintă prepeliţele sălbatice, fierte în vin alb cu bacon şi mazăre proaspătă. În ultimii ani, locuitorii încearcă să redescopere gusturile din trecut şi revin la felurile de mâncare de odinioară precum supa de năut şi calamari sau creveţi cu rucola.

Din România, drumul cel mai indicat îl reprezintă cursele low-cost până la Napoli şi apoi feribotul care parcurge distanţa în doar 25 de minute.