Clubul Diplomatic din capitala a gazduit, joi seara, festivitatea de decernare a Premiilor de Excelenta acordate de Fundatia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei.
 
Castigatorii au fost desemnati din randul acelor romani care, prin activitatea lor, au reusit sa contribuie la cresterea prestigiului Romaniei in lume. In fiecare an, Fundatia Dan Voiculescu isi propune sa-i rasplateasca pe romanii care si-au pus amprenta in mod pregnant asupra evolutiei artei, stiintei si cercetarii la nivel national sau international.
In plus, acolo unde este cazul, acest demers doreste sa-i aduca in prim-plan pe acei oameni de valoare care, din diferite motive, nu au beneficiat de recunoasterea cuvenita lor.
In acest an, fundatia a acordat patru premii de excelenta, la fiecare sectiune fiind acordat, alaturi de o diploma si un trofeu, si un premiu in valoare de 10.000 de euro. Premiul "Ambasador al excelentei romanesti" a fost castigat de echipa care a uimit comunitatea stiintifica din Statele Unite ale Americii, formata din elevii Colegiului National Mircea cel Batran, Adela Capilnasu, Daiana Toporau, Claudiu Cherciu, condusI de profesorul Ion Bararu. 
Castigatorul premiului "Pariu pentru viitor" a fost desemnat Cristofor Aldea Teodorovici, mostenitorul talentului artistic al parintilor sai, Ion si Doina Aldea Teodorovici.
“Premiul de excelenta pentru stiinta si cercetare” al Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei i-a revenit in acest an Gabriellei Ficz, un important cercetator roman in domeniul epigeneticii, membru al institutului de cercetare Babraham din Cambridge, Marea Britanie.
“Premiul de excelenta pentru arta si cultura” a fost primit de catre Radu Beligan, un actor cu o bogata activitate in teatru, film, televiziune sI radio, cu peste 70 de ani de cariera artisitica.