Munţii Dolomitici din nordul Italiei se prezintă în faţa vizitatorilor cu cele mai surprinzătoare forme naturale din Alpi şi, poate, din întreaga Europă. Sunt stânci abrupte ce ies ca din senin din pajişti imense şi ireal de verzi. E o zonă ce a fost martoră la multe fapte de arme de-a lungul timpului, dar care azi este raiul montaniarzilor, a pasionaţilor de mountain-bike şi a doritorilor de spectacol. Dolomiţii respiră Italia, dar se simte foarte mult şi aerul german. Suma acestor frumuseţi a dus la includerea arealului de către UNESCO în patrimoniul mondial.

 O experienţă de câteva zile în creierii Munţilor Dolomitici imprimă iremediabil imagini ce nu pot fi şterse niciodată. „Vina” o poartă „ciudăţeniile” din dolomită care au prins de-a lungul milioanelor de ani forme care lasă mut orice experimentat în ale muntelui. Priveliştile cu colţi impresionanţi, ce au la poale spaţii enorme cu pajişti peste care zace câte o aşezare adormită sunt comune în Dolomiţi. E o zonă magnet pentru turişti, fie ei pasionaţi ai sporturilor de iarnă sau ai celor extreme, fie simpli gură-cască la spectacolul ciudat al naturii. Până să dea ei însă navală prin văile, şeile sau vârfurile din zonă, aici şi-au făcut de cap diverse armate, care din Evul mediu până la Primul Război Mondial au găsit locul ideal unde „să-şi arate muşchii”. În 1806, Napoleon s-a ciocnit cu austriecii, iar în 1915, pe linia ce desparte Italia de Austria s-au derulat mai multe lupte care au dus la ocuparea Cortina d’Ampezzo şi a unei părţi din Brechstein de către italieni. Urmele conflictelor de atunci se observă şi azi, în special la Col di Lana, unde pereţii sunt prăbuşiţi din cauza explozibililor.

Un domn de prin secolul al XIX-lea, John Murray, atrăgea pentru prima oară atenţia asupra frumuseţii munţilor şi a scris chiar o carte pentru pasionaţii, la acea vreme, într-ale călătoriilor. „Nu există alţi munţi asemeni lor, iar printre Munţii Alpi nu veţi mai putea vedea aşa ceva. Ei atrag atenţia prin aspectul unic şi pitoresc al formelor, prin piscurile ascuţite, câteodată înălţându-se asemeni unor turnuri sau obeliscuri, alteori întinzându-se ca nişte culmi ce par a fi dinţii unui aligator”, povestea Murray.

Raiul sporturilor

Dolomiţii sunt presăraţi azi de refugii, dar cu o conotaţie care duce mai degrabă la cabană decât la ceea ce se întâlneşte în munţii noştri, de instalaţii de cablu suspendate peste hăuri ameţitoare, precum şi de celebrele via ferrata, acele trasee montane de dificultate foarte mare, prin care asigurarea se face prin cabluri metalice. Iubitorii de sporturi de iarnă susţin că pârtiile din Dolomiţi sunt mult mai bune decât cele din ţara vecină, Austria, chiar dacă sunt mai scumpe. Bucătăria din regiune poartă clar specificul gastronomiei germane, însă nici pastele sau pizza nu sunt greu de găsit.

La modă este vinul fiert de doar 2 euro în staţiune şi 2,5 euro la baza pârtiilor, în timp ce cazarea este rezonabilă, pe la 30 de euro. Zonele de schi Val Gardena, Alta Badia, Arabba Marmolada şi Val di Fassa sunt interconectate, iar legăturile dintre ele sunt foarte bune. Pe timp de vară, în centrul de sport Ischia Campitello, regiunea Val di Fassa, mişună iubitorii de tenis, baschet, volei, roller-skating, escaladă, minigolf, iar în râul din apropiere, Aviso, se poate pescui în schimbul unui permis.

Coexistenţă culturală

Pe marginea vestică a Dolomiţilor, în provincia Bolzano coexistenţa culturilor italiană şi germană atinge punctul maxim. Fiecare localnic de aici are dreptul să înveţe în ce limbă doreşte la şcoală, iar trei sferturi din populaţie vorbesc un dialect german bavarezo-austriac. Mai la nord, în Valea Badia, se poate auzi dialectul retoroman, cunoscut mai ales din Elveţia.

Bolzano poartă amprenta germană, iar catedrala în stil gotic din centrul oraşului, precum şi casele de prin jur ale foştilor nobili sunt exemple elocvente. Stilul italian s-a impus ceva mai târziu, în vremea lui Mussolini, prin clădiri sobre. Din Bolzano, sau Bozen în germană, turiştii pot merge cu un funicular pe platoul Renon (Ritten), de unde pot vedea splendoarea Dolomiţilor. La est de Bolzano, se găseşte masivul Sciliar sau Schlern, în funcţie de cine îl numeşte, care are la poale cea mai întinsă păşune alpină din Europa, Alpe di Siusi (Seiser Alm). Lângă această întindere naturală, integrată în Parcul Natural Sciliar, se află Valea Gardena (Grodner) ce găzduieşte staţiunile montane Ortisei, Santa Cristina şi Selva. Drumurile prin munţi sunt ameţitoare, iar imaginile cu masivul Sella sau cu vârful Langkofel, cu o formă zimţată, merită orice efort. Serpentinele care taie Dolomiţii ajung la celebra staţiune Cortina d’Ampezzo, gazda din 1956 a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

În extremitatea nord-vestică a regiunii, călătorii pot vizita Brixen, cea mai veche aşezare din Dolomiţi, iar undeva în nord, localitatea Bruneck se prezintă în faţa lor cu minunate case cu o arhitectură remarcabilă de secol XV.

 Drumul din România până în Dolomiţi se parcurge în mai multe etape. Prima fiind cu o linie low-cost până la Treviso, în nordul Veneţiei, şi de acolo cu un autobuz ce duce spre Cortina d’Ampezzo. Exista varianta unui tren rapid până spre Calalzo di Cazore, combinat cu un autobuz spre aceeaşi staţiune montană. Legăturile dintre localităţi sunt bine asigurate de companii de transport locale.