A treia insulă ca mărime din Marea Mediterană nu reprezintă o obişnuinţă pentru călătorul venit din România. Se păstrează undeva în conştiinţa multora că este locul de baştină a celebrului Napoleon şi că găzduieşte cetăţeni extrem de aprigi şi focoşi. Și totuşi, Corsica este cea mai fermecătoare insulă a Mediteranei. E victima unui capriciu al naturii, pentru că spaţiul cuprinde munţi înalţi, zone extrem de accidentate şi plaje excelente. Omul nu a intervenit des şi aşa se face că natura este mai aproape ca oricând de iubitorii ei.

 Insula care l-a dat lumii pe împăratul Napoleon I se îmbracă azi cu straie franceze şi italiene, dar locuitorii săi, mândri de fel, susţin că aparţin doar Corsicăi. Și pentru a dibui această mentalitate e de-ajuns doar să străbaţi drumurile întortocheate dintre localităţi şi să observi plăcuţele de orientare mâzgălite cu graffiti peste numele franţuzeşti. Corsicanii poartă pe umeri urmele mai multor seminţii care au trecut pe aici: fenicieni, romani, genovezi şi, mai nou, francezi. Aceştia din urmă au cumpărat insula de la genovezi în secolul al XVIII-lea şi au păstrat-o până azi, în ciuda voinţei de independenţă a locuitorilor.

Corsica se prezintă în faţa ochilor ca fiind un loc mai degrabă sălbatic decât primitor. E plină de tufişuri încâlcite şi flori sălbatice şi este extrem de accidentată. „Ca să ajungi la un ochi de plajă trebuie să îţi pui la bătaie talentul de orientare. Dacă nu-l ai, rişti să cauţi drumul în zadar”, afirmă cercetătorul Andrei Mărculescu, un pasionat al studiului plantelor. Corsica abundă în imagini surprinzătoare şi fiecare pas făcut înainte îţi dezvăluie privelişti diferite.

 „Aici este ba o biserică veche cu un sat uitat de lume, ba o vale abruptă sau o podgorie, sau livadă de măslini ori portocali. Mai încolo, se înalţă un munte peste care se chinuie să treacă un drumeag năpădit de tufişuri”, susţine acelaşi Mărculescu.

Clima nu joacă prea multe feste vizitatorilor şi aşa se face că întârziaţii pot merge în vacanţe chiar şi lunile de toamnă pentru a se bucura de diving, surfing, canoe, rafting, iar în lunile de iarnă se poate chiar şi schia, la Monte Cinto.

 Semne spectaculoase ale trecutului

Iubitorii trecutului foarte îndepărtat au la îndemână instrumentele pentru satisfacerea pretenţiilor. Undeva în sud-vestul insulei, la Filitosa, se găsesc cele mai vechi dovezi ale prezenţei rasei umane în Corsica, iar acestea se prezintă sub forma unor maiestuoase menhire din granit cu o vechime, se spune, de 4.000 de ani. Mai noi cu 2.000 de ani sunt urmele romane de la Aléria, din estul Corsicăi, iar Evul Mediu şi perioada ulterioară şi-au lăsat serios amprenta prin zecile de catedrale şi biserici devenite monumente istorice, precum cele de la Ajaccio, Capela St. Michel, Catedrala Saint Jean etc., sau prin citadelele Calvi sau Corte.

Punctul de plecare pentru escapadele din insulă îl poate reprezenta Ajaccio, capitala Corsicăi. Este o urbe plină de pieţe şi de bulevarde inundate de palmieri. Aici s-a născut Napoleon şi tot aici împăratul a învăţat limba imperiului pe care avea să-l întemeieze şi să-l conducă vreme de câţiva ani. Coborând spre extremitatea sudică a insulei, oaspetele Corsicăi nimereşte într-o urbe profund medievală unde, în fiecare Vinere Mare se organizează o reconstituire a drumului Golgotei, într-o procesiune numită Catenacciu. Și mai la sud se găseşte oraşul fortificat Bonifacio, un loc de unde se zăreşte Sardinia vecină.

 Pasionaţii de fructe de mare

şi-au găsit aici locul ideal. Dacă nu, pot încerca la Porto-Vecchio, un oraş-staţiune, aflat la nord de Bonifacio. Centrul insulei este dominat de munţi, cu văi şi spelunci care odinioară ascundeau bandiţi la drumul mare sau luptătorii din rezistenţă.

Oamenii de aici, ca în toată insula, sunt primitori, în ciuda renumelui lor de purtători de sânge fierbinte.

 

Gusturi tradiţionale

Indiferent de locul şi perioada în care se vizitează Corsica, există marea şansă ca vizitatorului să-I iasă în cale un târg tradiţional, unde este întâmpinat de producători de brânză, vin, miere sau de carne şi unde gurmanzii şi pofticioşii se pot simţi în elementul lor. Paradoxal sau nu, corsicanii, deşi sunt înconjuraţi de apă, nu s-au chinuit prea mult cu pescuitul şi, ca atare, bucătăria lor a prins alte gusturi. Produsele preferate ale locuitorilor sunt cele provenind din zonele montane.

Din cauză că multe din acestea nu se găsesc decât în anumite perioade ale anului, nicidecum pe timpul verii, este indicat ca escapadele în insulă să se facă în extrasezon, pentru a simţi gusturile tradiţionale. De exemplu, sezonul de vânătoare durează de la mijlocul lui august până la finele lui ianuarie, anul următor.

Locuitorii sunt mari consumatori de carne de capră, vită şi mistreţ, dar există şi pasiuni pentru gusturi mai rafinate, precum carnea de porumbel şi sturz. Mezelurile fabricate aici sunt printre cele mai bune din lume, iar brânzeturile se găsesc din zeci de feluri. O mândrie locală o reprezintă mierea, dat fiind abundenţa de „maquis”, adică acele tufişuri mirositoare şi flori sălbatice care acoperă două treimi din Corsica. Cât despre vinuri, acestea sunt aproape necunoscute în afara insulei, în ciuda faptului că producătorii obţin băuturi foarte bune. Adesea recolta de struguri se taie la mână şi vizitarea unei ferme viticole în timpul culegerii e o adevărată expediţie. Unele vinuri sunt realizate din soiuri tradiţionale, precum albul Vermentino sau roşul Patrimonio. Un adevărat cunoscător al vinului va spune călătorului că licorile din Patrimonio, Ajaccio şi de la Sartene sunt remarcabile, iar cele de la Domaine Vico sunt notabile.

Pentru a ajunge în Corsica e nevoie de un feribot din Nisa, Livorno sau Marsilia, sau de un avion care ajunge pe unul din cele trei aeroporturi ale insulei.