Cu puțin după miezul nopții, președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, i-a adresat felicitări cancelarului în numele liderilor europeni, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, Steffen Seibert.

Summitul nu a fost însă deloc după imaginea acestui moment festiv. În parte el a fost consacrat înăspririi sancțiunilor împotriva Moscovei pe fondul crizei din Ucraina, precum și găsirii unui consens asupra nominalizărilor la conducerea UE.

Asupra acestui ultim punct, liderii europeni nu au reușit să se pună de acord și se vor reîntâlni, foarte probabil, pe 30 august.