De altfel, un Brexit nu va fi bun pentru pieţe, în general. "Cred că acest Brexit, dacă are loc, nu va fi bun pentru pieţe, în general. Trebuie să reţineţi că Londra este un centru financiar important, iar când este vorba de pieţele emergente este probabil cel mai important centru financiar", a precizat oficialul Templeton Emerging Markets Group.

Britanicii se vor pronunţa pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale ţării în ultimele decenii.

Potrivit celui mai recent sondaj de opinie, publicat miercuri de institutul de sondare a opiniei publice ICM, campania pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans mic faţă de cea pentru rămânerea în cadrul blocului comunitar. Aproximativ 46% dintre alegători s-au pronunţat în favoarea aşa-numitului Brexit, faţă de cei 44% care cred că Marea Britanie ar trebui să rămână în UE, nefiind luaţi în considerare alegătorii indecişi, se arată în sondajul ICM.

Sondajul online, efectuat între 22 aprilie şi 24 aprilie, a fost realizat în cursul vizitei în Marea Britanie a preşedintelui SUA Barack Obama, care a cerut ţării să susţină apartenenţa la UE în cadrul referendumului, mentioneaza agerpres.