Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat recent că a dat avizul pentru ca Chevron să treacă la explorarea perimetrelor. Oficialul a încercat să-i liniştească pe cei care nu sunt de acord cu această decizie, deloc puţini la număr, spunând că exploatarea ar putea surveni peste 5 ani, dacă va fi aprobată. 

De altfel, americanii de la Chevron au început deja prospecţiunile în perimetrul Bârlad, iar în vestul ţării sârbii de la NIS, controlaţi de Gazprom, în colaborare cu firma canadiană East West, vizează de asemenea gazele de şişt.

Tot în vest, se arată înteresaţi şi ungurii de la Mol, care deţin două concesiuni.

Cei mai hotărâţi par, însă, cei de la Chevron care au făcut presiuni puternice pentru convingerea autorităţilor române iar unul dintre cei mai fervenţi suporteri ai lor a fost fostul ambasador american la Bucureşti, Mark Gitenstein.

De cealaltă parte, contestatarii nu au stat pe margine. Reacţiile puternice împotriva exploatărilor au venit de la comunităţile locale, în special cele din Bârlad şi din sudul Dobrogei, unde Chevron mai deţine trei concesiuni (Vama Veche, Costineşti şi Adamclisi), dar şi de la reprezentanţii unor ong-uri. La cel mai recent protest de amploare,  80 de ONG-uri au protestat în stradă, iar la Bârlad s-au strâns în centru 6.000 de cetăţeni. 

Cine câştigă şi cine pierde?

Adepţii fracturării hidraulice susţin că pe măsură ce extracţiile vor începe România va câştiga la capitolul independenţă energetică, în condiţiile în care depinde 20-30% de gazul de afară. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale prezice că exploatarea în zona Dobrogei de sud va conduce la investiţii de 80 de milioane de euro. Asta înseamnă locuri de muncă, bani la buget prin contribuţii, taxe şi redevenţe, şi speranţa că preţul gazelor va fi mai scăzut. Accesul la gaze mai ieftine poate ajuta în special industria chimică, cel mai mare consumator intern de gaze.

În condiţiile ridicării restricţiilor de export, România poate ajunge exportator de gaze atunci când condiţiile tehnice vor permite: conducte transfrontaliere – Szeged-Arad (nu merge pe direcţia România-Ungaria), Iaşi-Ungheni sau Giurgiu-Ruse.  Evident că intervine întrebarea dacă nu vom exporta gaze ieftine şi vom importa gaze scumpe pentru consum.
Dacă la capitolul câştig sunt multe semne de întrebare, lista potenţialelor pierderi este şi mai mare. Astfel, în eventualitatea unui accident pierd comunităţile locale. În rest, pot fi afectaţi importatorii pentru că se vor vedea nevoiţi ca marfa lor, mult mai scumpă, să nu aibă cautare în România, iar cel mai important dintre aceştia este Gazpromul.

Lista dezavantajelor mai include şi scoaterea din circuitul agricol a aproximativ 480.000 ha (în condiţiile în care zona Barladului este preponderent agricolă), ţinând cont că după terminarea exploatării aceste terenuri nu vor putea fi redate circuitului agricol foarte mult timp.

Un alt dezavantaj major este legat de alimentarea cu apă. În România, sunt foarte puţine localităţi rurale în care exista conducte de apa, în majoritatea satelor oamenii alimentându-se din propriile fântâni. O eventuală contaminare a panzelor de apa freatica ar putea duce la un adevărat dezastru.
Potențialul de gaze de șist din România nu este, deocamdată, cunoscut. Se  estimeaza existența unor rezerve de 540 de miliarde de metri cubi în Ungaria, Bulgaria și România, dar fără a preciza în ce fel sunt distribuite acestea. Luând în calcul suprafețele și structura geologică a celor trei țări, se poate presupune că între o treime și jumătate din această cantitate (res¬pectiv între 180 și 270 de miliarde de metri cubi) se află pe teritoriul țării noastre.

Toţi cei care se manifestă azi împotriva exploatării gazelor de şişt – politicieni, ONG-uri, comunităţi locale – susţin că nu au nimic împotriva gazelor în sine ci a tehnologiei utilizate pentru exploatare. Procesul se numeşte fracturarea hidraulică şi presupune forarea unui puţ adânc în rocă, puţ care se căptuşeşte cu oţel şi ciment, se fac mai multe fisuri de-a lungul sondei şi apoi se pompează fluide sub presiune (sunt amestecate zeci de substanţe) pentru a se crea fracturi în rocă astfel încât gazul natural să ajungă în puţul sondei şi apoi să iasă la suprafaţă. Aditivii chimici utilizaţi la amestecul de fluide sunt similari celor din orice casă. Problema cea mare, şi pentru care organizaţiile de mediu sunt o foarte active, este modul de recuperare a apei readuse la suprafaţă.

Specialiştii  susţin că fracţionarea hidraulică în şist este o noutate pentru România, fiind nevoie de realizarea unor studii amănunţite, deoarece nu există nici un studiu profesionist complet care să analizeze gazele neconvenţionale, din care fac parte şi gazele de şist. “Fracţionarea hidaulică în şist este o noutate pentru ţara noastră. Pentru exploatarea gazelor de şist este nevoie de realizarea unor studii amănunţite bazate pe informaţiile din zona perimetrelor pentru care există aprobare, respectiv zonele din Dobrogea. E nevoie de un studiu, deoarece se lucrează în necunoscut, în adâncime şi nu ştii comportamentul în stratul şistului. Astfel, pot avea loc accidente foarte grave şi chiar la distanţe mari faţă de locul în care s-a forat”, a declarat  Maria Cristescu, conferenţiar doctor inginer în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze din Ploieşti.