Specialiştii consideră că această dietă este una dintre cele mai sănătoase, deoarece se bazează numai pe crudităţi, adică alimente crude, nepreparate termic. Cura bazată pe legume şi fructe crude, bogate în vitamine, enzime şi bioelemente oferă organismului energia zilnică necesară, fiind de un real ajutor persoanelor active, care trebuie să-şi adapteze alimentaţia la stilul de viaţă caracteristic. Pentru că acest regim presupune consumul de alimente bogate în fibre şi apă, cu siguranţă numărul kilogramelor pierdute va fi important. Din acelaşi motive este şi imposibil să mâncăm în exces, aşa că un aport mic de calorii ne va ajuta să slăbim. Şi pentru că aportul de proteine este aproape nul în programul acestei diete, va trebui să  mănânci suficiente nuci şi seminţe, pentru a nu se produce efectul de pierdere a masei musculare. Aşadar, regimul de slăbire cu crudităţi are la bază meniuri alcătuite din legume şi fructe proaspete, roşii, ardei castraveţi, salată verde, varză, morcovi, ţelină, ceapă, mere, citrice, cireşe, căpşuni, zmeură, fulgi de cereale (grâu, orz, ovăz) şi condimente, seminţe de floarea-soarelui, de dovleac şi de susan, miez de nucă, arahide, alune şi sucuri naturale.

Dieta cu crudităţi şi sucuri


Acest regim are la bază trei etape care trebuie respectate cu stricteţe. Prima etapă este pregătirea şi tranziţia, a doua etapă este perioada propriu-zisă de slăbire, iar a treia este revenirea. Dieta poate fi ţinută de la trei săptămâni până la două luni şi jumătate.

1.    Tranziţia şi pregătirea

Această etapă de adaptare durează între 7 şi 10 zile, timp în care anumite alimente sunt excluse din dietă, iar altele vor fi consumate fără nicio restricţie. Alimentele interzise sunt: mâncărurile preparate prin prăjire, carnea, ouăle, alimentele conservate, dulciurile care conţin zahăr, cafeaua şi alcoolul. Alimente permise: cereale integrale, nuci, susan, pastă de susan, alune şi arahide neprăjite, seminţe de floarea-soarelui neprăjite, ulei de floarea-soarelui presat la rece, măsline, dovleac, salate de crudităţi şi sucuri naturale.

2.    Dieta propriu-zisă

Salatele de crudităţi (legume şi fructe) şi sucurile naturale preparate acasă sunt vedetele regimului. Fiecare îşi poate prepara salatele în funcţie de preferinţe. De reţinut: legumele şi fructele nu se vor prelucra termic şi se vor lăsa împreună aproximativ 90 de minute pentru a se omogeniza înainte de a fi consumate sub formă de salată de crudităţi.

3.    Revenirea

Pentru ca dieta să aibă efectul aşteptat, revenirea la alimentaţia preparată termic se va face treptat, în aproximativ 10 zile şi se vor respecta următoarele etape:

-    în primele cinci zile, alimentaţia cu crudităţi se va menţine în proporţie de 75%
-    primele alimente preparate termic vor fi supele de legume cu mult zarzavat
-    începând cu a şasea zi se vor introduce în meniu piureurile şi tocăniţele de legume, iar proporţia de hrană preparată termic poate ajunge uşor la 50% din total
-    timp de o lună de la terminarea dietei cu sucuri şi crudităţi este interzis consumul de carne, alimente conservate, prăjeli mezeluri şi afumături
-    se va respecta un program regulat al meselor
-    nu se va mânca între mese
-    mâncarea se va mesteca încet şi foarte bine
-    nu se vor consuma băuturi sau alimente prea fierbinţi sau prea reci
-    se va evita consumul de apă în timpul mesei sau după masă, apa se va consuma obligatoriu cu 30 de minute înainte de masă

Dieta pentru o săptămână

Dieta cu crudităţi poate fi ţinută şi numai o săptămână, timp în care vei slăbi patru kilograme. Meniul este foarte simplu şi este acelaşi pentru toată săptămâna.

-    În prima jumătate a zilei, până în ora 15.00, trebuie să consumi o jumătate de kilogram de fructe: mere, lămâi, portocale, kiwi, cireşe, zmeură şi apă plată
-    În a doua jumătate a zilei trebuie să consumi o jumătate de kilogram de legume crude sub formă de salată: roşii, ardei, salată verde, castraveţi, varză, conopidă, broccoli, morcovi, ţelină, ceapă şi apă plată.

Efectele benefice ale crudităţilor

Iată care sunt afecţiunile care pot fi tratate cu acest regim:

-    obezitatea
-    diabetul zaharat
-    bolile infecţioase
-    afecţiunile digestive (stomac, ficat, bilă, intestinale inclusiv constipaţia)
-    afecţiunile reumatice (artrită, artroză, poliartrită reumatoidă)
-    afecţiuni ale inimii şi vaselor de sânge
-    gută
-    afecţiuni glandulare
-    afecţiuni ale sistemului nervos
-    cancer
-    afecţiuni ale pielii şi probleme ale tenului