Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 35 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 30 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, uşor mai ridicate în deltă.

În BUCUREŞTI: Luni, cerul va fi temporar noros şi trecător, mai ales după-amiaza şi în prima parte a nopţii, va ploua şi se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă va fi de 18…19 grade.

În ŢARĂ: Marţi, vremea va fi instabilă în vestul şi în sud-vestul ţării, precum şi în zona de munte, unde vor fi înnorări, temporar accentuate şi pe arii relativ extinse se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia izolat, după-amiaza şi seara. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni.