HTC ar putea adăuga "antiglonț" la lista de caracteristici a smartphone-urilor sale.

Un vânzător de la o benzinărie din Winter Garden, Florida, a fost împușcat în abdomen în timpul unui jaf, luni-dimineață, dar telefonul lui a oprit de fapt glonțul și i-a salvat viața.

În timpul jafului, suspectul a ordonat unor angajați ai benzinăriei să deschidă seiful, dar ei nu au reușit să o facă. În acel moment el a tras spre ei și a plecat din magazin.

Echipajul de urgență a sosit în scurt timp și l-a intervievat pe unul dintre vânzători. Acesta, care a preferat să rămână anonim, a acuzat o durere în piept. Abia atunci personalul medical s-a uitat la vânzător și a văzut că, de fapt, acesta a fost împușcat, dar telefonul său a oprit glonțul.

Norocosul vânzător a fost dus la spital, însă a fost externat la scurt timp după. Cu toate acestea, smartphone-ul său HTC s-a descurcat mult mai rău - ecranul a fost complet distrus, iar glonțul s-a oprit în interior.