O insuficienţă cardiacă pe cât de severă pe atât de inexplicabilă, o febră de origine necunoscută, o îngrijorătoare deficienţă vizuală şi auditivă, o misterioasă inflamare a esofagului - acest caz al unui bărbat german în vârstă de 55 de ani, fără antecedente medicale serioase, era un mister pentru medici.

Până când un profesor de la Clinica universitară din Marbourg, Juergen R. Schaefer, a făcut legătura cu evenimentele relatate într-un episod din serialul american "Dr. House", în care era evocat un caz improbabil de otrăvire cu cobalt, se afirmă într-un articol publicat, vineri, în revista The Lancet.

"Căutând o cauză validă care să combine toate aceste simptome şi amintindu-ne de un episod din serialul «Dr. House» pe care l-am utilizat ca material pedagogic pentru studenţii la medicină, am început să bănuim o intoxicaţie cu cobalt", a explicat profesorul german într-un articol apărut în prestigioasa revistă medicală britanică.

"Dosarul său medical era practic gol, cu excepţia operaţiilor de înlocuire a celor două şolduri ale sale cu proteze", a precizat acelaşi medic.

În noiembrie 2010, proteza stângă s-a spart şi a fost înlocuită cu o proteză care a avut părţi din metal. La şase luni după aceea, pacientul, care a avut până atunci o stare de sănătate bună, a început să prezinte simptome inexplicabile care mergeau de la reflux esofagian până la probleme cardiace.

Odată ce medicul german a făcut această legătură, o radiografie a permis descoperirea unor aşchii metalice la nivelul şoldului, iar testele sangvine şi cele de urină au arătat o intoxicaţie cu cobalt şi crom, două metale folosite la fabricarea acelei proteze.

"Intoxicaţia cu cobalt este o cauză bine cunoscută de cardiomiopatie de peste 50 de ani, dar în principal pentru angajaţi din oţelării, expuşi la metal, sau în cazul unor alimente şi băuturi contaminate cu cobalt", a explicat acelaşi profesor.

Înlocuirea protezei defectuoase a permis scăderea concentraţiilor de cobalt şi de crom din sânge şi a redus considerabil problemele cardiace ale pacientului.

"A fost o şansă pentru mine, să fiu la curent cu aceste lucruri, graţie serialului «Dr. House». Acest fapt demonstrează că un program de divertisment bine realizat este capabil nu doar să amuze, ci şi să educe şi chiar să salveze vieţi", a declarat medicul Juergen R. Schaefer.

Serialul american "Dr. House" îl are ca personaj central pe medicul Gregory House, interpretat de actorul britanic Hugh Laurie, care se confruntă în fiecare episod cu rezolvarea unui mister medical.

Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociaţiei criticilor de televiziune şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.