”Strategia de dezvoltare a SSIF Broker SA include încă de anul trecut lansarea de servicii de analiză și tranzacţionare adresate investitorilor instituționali, rezidenți și nerezidenți. Pentru a le cuprinde în portofoliu, însă, aveam nevoie și de o echipă de specialiști alături de care să oferim aceste servicii la un nivel înalt de profesionalism.” a declarat Grigore Chiș, Director General SSIF Broker SA. ”Ne propunem astfel întărirea poziției deţinute pe piața de servicii de investiţii financiare prin exploatarea punctelor forte ale ambelor părţi. Având în vedere peisajul existent al pieței de capital românești, al serviciilor de brokeraj și complementaritatea puternică a celor două echipe, suntem siguri de succesul demersului nostru și așteptăm cu nerăbdare să contribuim la consolidarea pieţei de capital din România prin oferirea unor servicii profesioniste şi diversificate.”, a completat Grigore Chiș.

Cei cinci specialiști, ce au fiecare între 8 și 16 ani de experiență pe piața de capital, au făcut anterior parte din echipa uneia dintre cele mai performate societăți în relația cu clienții instituționali, UniCredit CAIB Securities România SA.

Adriana Marin, 16 ani experiență, este Manager al Diviziei Clienţi Instituţionali a SSIF Broker SA și a ocupat anterior funcția de Director de Analiză în cadrul  UniCredit CAIB Securities România SA.

Carmen Arsene, CFA, are o experiență de 8 ani și este Analist Senior în cadrul Diviziei Clienţi Instituţionali a SSIF Broker SA. A ocupat anterior funcția de Analist Senior UniCredit CAIB Securities România SA.

Șerban Marin, 17 ani experiență, este  Director de Tranzacționare în cadrul Diviziei Clienţi Instituţionali  a SSIF Broker SA și a ocupat anterior funcția de Director de Tranzacționare în cadrul UniCredit CAIB Securities România SA.

Daniel Gavrilă, 9 ani experiență, ocupă funcția de Trader Senior în cadrul Diviziei Clienţi Instituţionali a  SSIF Broker SA și a fost anterior Trader Senior în cadrul UniCredit CAIB Securities România SA.

Cătălin Nae-Șerban, 9 ani experiență, se alătură echipei SSIF Broker SA în funcția de Consilier Juridic și a ocupat anterior poziția de Consilier Juridic/Reprezentant al Compartimentului de Control Intern în cadrul UniCredit CAIB Securities România SA.

Echipa SSIF Broker SA are în prezent peste 50 de angajați și peste 20 de colaboratori.

SSIF Broker. s-a implicat în listarea la Bursa de Valori Bucureşti a unora dintre cele mai prestigioase societăţi din România, şi a cotat 11 dintre cele 12 societăţi listate iniţial la BVB, pregătind şi introducând la tranzacţionare un număr de 45 societăţi printre care se numară Antibiotice Iaşi, Azomureş Târgu-Mureş, Terapia Cluj-Napoca, Artrom Slatina, Astra Vagoane Arad şi altele. În anul 2005, SSIF Broker SA a devenit prima şi până în prezent singura societate de investiţii financiare listată la Bursa de Valori Bucureşti, la categoria I.
Are în prezent mai mult de 12.000 de acţionari persoane fizice şi juridice. Cel mai important acţionar persoană juridică este SIF Muntenia, cu o deţinere de 12,514% din capitalul social. Capitalul social subscris şi integral vărsat este în prezent de 84.670.466,75 lei. SSIF Broker SA este o societate înfiinţată cu capital privat integral românesc. De la înfiinţare şi până în prezent nici un acţionar nu a deţinut controlul asupra societăţii; prin actul constitutiv se prevede că nici un acţionar nu poate să deţină mai mult de 15% din capitalul social al SSIF Broker SA.