Doi cetățeni români au fost răniți grav și alți 11 au suferit răni ușoare după ce autocarul în care se aflau, cu 32 de persoane la bord, a alunecat într-un șanț în localitatea Mako din Ungaria, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

"În prezent, autoritățile efectuează manevrele de descarcerare. O echipă a oficiului consular se deplasează către locul accidentului pentru a acorda asistență consulară și pentru a sprijini autoritățile în demersurile de identificare a persoanelor. Oficiul consular păstrează permanent legătura cu autoritățile locale și este pregătit să acorde asistență consulară în limita competențelor legale", se precizează în comunicatul MAE.