Aproximativ 150 de medicamente noi aşteaptă să fie introduse pe lista celor gratuite sau compensate, a afirmat joi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, conf. dr. Alexandru Rafila, în cadrul conferinţei Pharma Forum Bucureşti.


'Aceste medicamente aşteaptă practic din 2008 să fie introduse pe lista de gratuite sau compensate. Introducerea lor necesită o evaluare din punct de vedere profesional şi transparent pentru că trebuie să răspundă unor criterii de eficacitate, dar trebuie să ţinem seama şi de posibilităţile de finanţare. Cu siguranţă, pacienţii au dreptul să beneficieze de medicamente noi. Acest lucru se va întâmpla progresiv pentru că depinde de posibilităţile de finanţare', a arătat secretarul de stat.

În prezent, aceste criterii se află pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi se referă la eficienţă comparativ cu alte produse similare, a mai spus Alexandru Rafila. El a apreciat că până la sfârşitul anului anumite medicamente vor fi introduse pe listă. În legătură cu rectificarea bugetară, secretarul de stat a arătat că va fi făcută de Ministerul Finanţelor. Rafila a spus că în cursul zilei de miercuri au avut loc discuţii la Ministerul de Finanţe şi s-au identificat soluţii pentru finanţarea spitalelor şi pentru programele de sănătate.

Secretarul de stat şi-a exprimat speranţa că odată cu începutul noului an bugetar sănătatea să beneficieze de fonduri mai consistente şi în câţiva ani să se ajungă la un procent de 6% din PIB. El a mai spus că din 2013 România trebuie să aplice Directiva Europeană, potrivit căreia decontarea să se facă la 60 de zile.

Pharma Forum se desfăşoară în perioada 4-5 octombrie la Bucureşti şi abordează teme importante pentru sistemul farmaceutic românesc, precum cum este influenţată farmacia de noua lege a sănătăţii, sistemul farmaceutic din nou în schimbare, serviciile farmaceutice orientate spre pacient, reţeta electronică, cardul de sănătate.