O pereche de pantofi din mătase care au aparţinut reginei Marie-Antoinette a fost vândută cu 62.460 de euro la o licitaţie organizată miercuri, la Hôtel Drouot din Paris, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.

    Aceşti pantofi, mărimea 36 şi jumătate, de culoare verde cu benzi roşii, decoraţi în partea din faţă cu o fundă din mătase, aveau un preţ estimat cuprins între 8.000 de euro şi 10.000 de euro (fără taxe).

    Pantofii au fost dăruiţi de suverana franceză lui Alexandre-Bernard Ju-Des-Rets (1752-1837), un nobil aflat în serviciul familiei regale, la Versailles, în anul 1775.

    Regina Marie-Antoinette, soţia regelui Louis al XVI-lea, născută în Austria în 1755, a murit ghilotinată, pe 16 octombrie 1793, la Paris.

    Un mic fragment din "ultima rochie purtată de regină înainte de a fi încarcerată", estimat la o sumă cuprinsă între 3.000 de euro şi 3.500 de euro (fără taxe), a fost achiziţionat cu suma de 6.121 de euro (taxe incluse).

    Un manşon purtat de Marie-Antoinette în închisoarea Temple, estimat între 2.000 de euro şi 2.500 de euro (fără taxe), şi-a găsit cumpărător pentru 6.870 de euro (cu taxe).

    La această licitaţie organizată de casa Coutau Bégarie au fost scoase la vânzare aproximativ 350 de suveniruri istorice - obiecte care au aparţinut regelui Louis al XVI-lea, reginei Marie-Antoinette şi prietenilor lor apropiaţi.