România poate rezista fără gaze din Rusia cel mult o iarnă şi, eventual, anul următor. Dacă se sistează importurile de ţiţei, mai mult de jumătate din cantitatea de carburanţi dispare de pe piaţă. Energia convenţională, în special cea termo, se bazează în mare parte pe centrale învechite şi care au mari probleme de mediu, iar lipsa strategiilor din sectorul energetic îngreunează în viitor producţia  de curent.

Speranţele pentru scăderea dependenţei de importurile energetice se leagă de descoperirea unei pungi de gaze în Marea Neagră, a extinderii către zone controversate, precum cea a exploatării gazelor de şist, de continuarea avântului regenerabilelor şi a investiţiilor la centrala nucleară de la Cernavodă şi la hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşteşti. Dar acestea nu vor rezolva pe deplin problema. În astfel de condiţii, autorităţile ar trebui să viseze mai puţin la independenţă şi să se concentreze mai mult pe măsurile ce ar trebui luate pentru a opri declinul resurselor energetice.

În ultima perioadă, oficialii celei mai mari companii energetice din România, Petrom, în frunte cu directorul general executiv, Mariana Gheorghe, au avansat de mai multe ori cifre îndrăzneţe şi au vehiculat de fiecare dată conceptul de „independenţă energetică”. Pe fondul unei mari descoperiri de gaze în Marea Neagră, care poate creşte cu aproape 50% rezervele certe ale ţării, aceştia susţin că un necesar anual de investiţii de 3-4 miliarde de euro, asigurat atât de mediul privat, cât şi de autorităţi, va ajuta România să obţină respectiva independenţă. Abordarea este contrazisă de foarte mulţi actori din piaţă, pentru că o astfel de idee, spun ei, este utopică. „România poate fi independentă energetic doar o scurtă perioadă de timp, întrucât va fi nevoită la un moment dat să importe materii prime. Gândiţi-vă ce s-a întâmplat în timpul conflictului ucraineano-rus, când s-au oprit importurile. Producţia de gaze şi depozitele puteau asigura consumul doar pentru câteva luni”, susţine Ioan Lungu, şeful Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România. Un fost director din cadrul Agenţiei pentru Resurse Minerale, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, spune că putem vorbi de independenţă energetică doar dacă mai descoperim încă 10-15 pungi de hidrocarburi de genul celei din Marea Neagră. „Cu descoperirea Petrom, evaluată la 40-80 miliarde de metri cubi (în condiţiile unor rezerve sigure de gaze naturale de 110 miliarde de metri cubi, n.r.) vom asigura gaze cel mult 15 ani. Va fi o uşoară creştere a producţiei şi o scădere a importurilor, dar perioada este foarte scurtă. Trebuie să se  găsească 10-15 astfel de acumulări ca să vorbim cât de cât de independenţă energetică”, a declarat sursa citată.

Soluţie radicală

În primele opt luni ale acestui an, importurile de gaze, venite în special de la Gazprom, au reprezentat echivalentul a 29% din producţia celor doi mari jucători de pe piaţă, Petrom şi Romgaz. Ele pot fi sistate doar printr-o măsură radicală, dar cu efecte pe plan social - închiderea tuturor combinatelor chimice. Aceste societăţi sunt incluse în categoria „întreruptibililor”, ceea ce presupune decuplarea lor imediată de la alimentarea cu gaze naturale în caz de situaţii de urgenţă. Un astfel de moment a avut loc iarna trecută când, pe fondul gerului năprasnic ce a ţinut câteva zile, presiunea gazelor în conducte a scăzut şi a fost nevoie de suplimentarea achiziţiilor de afară şi mărirea producţiei doar pentru asigurarea resurselor necesare încălzirii populaţiei.

Rezervele certe de gaze naturale, fără descoperirea din Marea Neagră, sunt undeva pe la 110 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă că doar din acestea România se poate alimenta cu resurse interne cel puţin 15-20 de ani. Declinul se poate atenua doar prin exploatarea rezervelor de la mare adâncime, dar şi după clarificarea situaţiei gazelor de şist, mai întâi în ceea ce priveşte potenţialul existent în ţara noastră şi, în al doilea rând, în privinţa eliminării controverselor legate de pericolul utilizării tehnologiei de fracturare a solului. La noi, sunt două mari companii internaţionale care au interes în exploatarea acestui tip de resurse - americanii de la Chevron, în zona Bârladului şi în sudul Dobrogei, şi ungurii de la Mol, în vestul ţării.

 

Ţiţei de la „Mama Rusia” şi din Kazahstan

O situaţie mai delicată avem la ţiţei, acolo unde importurile anuale depăşesc semnificativ producţia internă. În primele opt luni ale anului, Kazahstanul şi Rusia au trimis spre România 3,3 milioane de tone, în timp ce unicul producător intern, Petrom, a scos din pământ 2,6 milioane de tone. Discrepanţa se explică prin faptul că două din cele trei rafinării mari funcţionale, Petromidia (Rompetrol) şi Petrotel (Lukoil), utilizează ţiţei doar din import, cu mici excepţii la cea de-a doua, care s-a mai aprovizionat de la Petrom. Aceste unităţi pun pe piaţă mai mult de jumătate din carburanţii consumaţi anual, restul venind de la Petrom, prin Petrobrazi.

După închiderea rafinăriei Arpechim de către austriecii de la OMV în 2010, s-a creat un deficit intern la motorină, pentru că unităţile de rafinare rămase nu mai pot asigura cele peste 4 milioane de tone consum anual şi, în consecinţă, s-a trecut la importuri. Independenţa energetică vehiculată de reprezentanţii Petrom în această situaţie este exclusă, pentru că, în ipoteza sistării achiziţiilor de afară, aprovizionarea cu carburanţi se va transforma într-un haos, din cauza scăderii drastice a ofertei. Două treimi din vânzările interne sunt asigurate de motorină, ceea ce înseamnă că lovitura principală va fi încasată de companiile deţinătoare de flote de maşini.

Astăzi, rezerva exploatabilă de petrol este de 54,8 milioane de tone, din care 90% poate fi extrasă efectiv. La această cantitate se adaugă gradul de înlocuire a rezervei, de 15-20%, mai exact ce se poate pune în locul sursei epuizate. Petrom produce în jur de 5 milioane de tone anul şi se estimează că rezerva ajunge încă 15-20 de ani.

 

Cărbune bun, doar la poarta CET-ului

O situaţie mai fericită o întâlnim la cărbune, acolo unde rezervele ajung chiar şi pentru 200 de ani. Problema care se pune este aceea a economicităţii exploatării, întrucât cheltuielile de transport sunt foarte mari. În acest moment, nu rentează transportul pe o distanţă mai mare de 100 de kilometri. Marile centrale, Turceni, Rovinari, Craiova, Paroşeni, Deva, sunt bine poziţionate, la foarte mică distanţă de locul de extragere, însă mai există câteva CET-uri amplasate în zone unde alimentarea din import este mai avantajoasă. Este cazul centralelor de la Giurgiu, Iaşi, Vaslui etc. Aşa se face că în primele opt luni ale anului achiziţiile de cărbuni din Ucraina şi Rusia au reprezentat 10% din consumul total. Principalele zone carbonifere sunt Valea Jiului, pentru huilă, şi Oltenia, pentru lignit. Azi, în Europa lignitul se foloseşte mai puţin, însă la noi este încă resursă de bază. 33% din curentul ţării vine de la centralele Turceni, Rovinari şi Craiova. Acestea au însă mari probleme cu tehnologia şi cu mediul, fapt ce duce la costuri de producţie mari şi la preţuri de vânzare de asemenea. Din lipsa unei strategii energetice elaborate de autorităţi, sistemul energetic a rămas mulţi ani încremenit în conservatorism şi, în consecinţă, poate avea mari probleme în viitor. Alternativele au început să apară, dar încă n-au forţă să schimbe foarte mult starea de fapt.

„Deocamdată reuşim să mai exportăm energie, dar nu se ştie pentru cât timp”, spune Adrian Borotea, membru în boardul CEZ România. Investiţiile aşteptate sunt cele de la  Tarniţa-Lăpuşteşti, pentru o hidrocentrală de 1.000 de MW, şi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Proiectele se discută de ani de zile, însă stau încremenite din cauza neputinţei autorităţilor de a atrage investitori străini.

 

CUM OPRIM DECLINUL RESURSELOR ENERGETICE

1 Investiţii în reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.

2 Construcţia hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti.

3 Începerea exploatării rezervelor din blocul Neptun de către Petrom şi Exxon.

4 Descoperirea altor rezerve în Marea Neagră (Lukoil, Melrose Resources, Sterling).

5 Creşterea ponderii energiei regenerabile.

6 Aplicarea unor tehnologii noi pentru România, de exemplu utilizarea deşeurilor în producţia de energie.

7 Investiţii în modernizarea centralelor electrotermice.