Domnul Mihai Capra, secretar de stat in cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, este detinatorul primei polite de asigurare obligatorie de locuinta din Romania, emisa de Generali Asigurari. Incepand de astazi, Generali Asigurari si Ardaf, companii ale Grupului Generali in Romania, sunt pregatite sa emita electronic astfel de polite pentru toti cei interesati. Cele doua companii detin o retea de acoperire nationala, insumand peste 300 de puncte de vanzare si 11.000 de agenti.
 
 
“Ne-am mobilizat intr-un termen record si am perfectat infrastructura necesara, tocmai pentru ca o astfel de initiativa este atat de necesara in Romania. Conform celor mai recente statistici, valul recent de inundatii a afectat circa 3.500 de locuinte si a generat daune de aproximativ 600 milioane de euro, adica 0,6% din PIB. Sunt cifre alarmante, care ar trebui sa responsabilizeze proprietarii de locuinte din Romania”, a declarat Marie Kovarova, coordonator al Grupului Generali PPF Holding in Romania si director general al companiei Generali Asigurari.
 
Locuintele vor fi protejate impotriva alune­carilor de teren, inundatiilor si cutre­murelor. Potrivit Legii 260/2008, se vor plati doua categorii de prime: 10 euro/an (pentru case de chirpici), iar despagubirea maxima va fi de 10.000 de euro, iar pentru a doua cate­gorie se vor plati 20 de euro pe an, iar despagubirile vor urca pana la 20.000 de euro.
 
 
Incepand de astazi, romanii au la dispozitie sase luni sa plateasca polita de asigurare obligatorie a locuintelor.