In chiar dimineata zilei in care-mi structuram ideile pentru editarea articolului ce urma sa apara in „Financiarul”, primesc un telefon disperat din partea unei colege de breasla care-mi reclama o situatie calificata de aceasta drept abuz din partea autoritatilor in interpretarea legii.

Am schimbat macazul, am renuntat la tema propusa initial pentru aceasta saptamana, considerand mult mai important sa povestesc patania unei companii a carei vina este doar ca actionarii au decis sa investeasca bani in Romania.

Iata cum s-au derulat faptele: o companie din (...), considerati ce oras doriti din Romania, primeste „vizita” Garzii Financiare al carei mandat declarat era sa verifice certitudinea unor creante ale statului. In urma verificarilor efectuate, a rezultat ca societatea a pus, in diferite randuri, la dispozitia administratorului sume de bani inregistrate in contabilitate pe contul 542 - „Avansuri de trezorerie”. Ulterior, aceste sume au fost partial decontate cu documente justificative, partial au fost avansate asociatilor si compensate cu dividendele nete pe care acestia aveau dreptul sa le incaseze.

Fara a exista un act juridic care sa stabileasca in mod cert si legal o astfel de interpretare, comisarii Garzii Financiare din acel oras au considerat ca sumele eliberate de societate catre administrator reprezinta imprumuturi, inaintand concluziile actului de control autoritatilor abilitate sa administreze raporturile juridice de natura penala derivate din prevederile Legii nr. 31/1990 (Legea Societatilor Comerciale), art. 272, alin. (1), pct. 3: „Se pedepseste cu inchisoare de la unu la trei ani fondatorul, administratorul, directorul sau reprezentantul legal al societatii, care (...) se imprumuta, sub orice forma, direct sau printr-o persoana interpusa, de la societatea pe care o administreaza, (...), suma imprumutata fiind superioara limitei prevazute la art. 1.444 alin. (3) lit. a), (n.a. - echivalentul in lei a 5.000 de euro) (...)”.

Este inutil sa comentam faptul ca in peste 90% din companii se intampla astfel de „infractiuni”, asa ca, stimati comisari de Garzi Financiare, aveti aproape fara epuizare clienti care sa inghesuie paturile puscariilor romanesti!

Lasand deoparte orice sarcasm (recunosc insa, mi-a ramas fata blocata intr-un rictus de indignare), cineva se face vinovat ca astfel de prevederi legale instituie unor fapte comerciale caracter de infractiuni. Asa cum este definita de Codul Penal, art. 17, infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Articolele 18 si 181 definesc pericolul social ca fiind orice actiune sau inactiune care aduce atingere uneia dintre urmatoarele valori (art. 1, Cod Penal): Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga ordine de drept.

Atunci, oameni buni, unde regasim pericolul social in fapta unui administrator de societate comerciala care-si acorda un avans de trezorerie, fie el interpretat ca imprumut „sub orice forma” din fondurile societatii?! Care dintre valorile mai sus enumerate este in vreun fel afectata?! Imprumutul este un act comercial care poate face atingere doar patrimoniului companiei, in cel mai nefericit caz, si numai daca nu este restituit „sub orice forma” la un moment dat.

Infractiunea amintita este una de rezultat, astfel incat nicio autoritate nu poate face abuz de prevederile legii penale, atat timp cat nu sunt intrunite in mod evident toate elementele constitutive ale unei infractiuni.

Atunci, cine a gresit si de ce nu repara?

In primul rand, a gresit legiuitorul prin formularea art. 272 din Legea nr. 31/1990. Imprumutul acordat de o societate comerciala poate genera pericol social, NUMAI IN SITUATIA IN CARE, prin pierderea definitiva a sumelor avansate, societatea intra in faliment, se lichideaza, producand prejudicii creditorilor, salariatilor, altor categorii de persoane care detin drepturi de orice natura fata de societate.

In al doilea rand, legiuitorul greseste considerand ca persoanele in drept sa sesizeze incalcarea legii si sa evalueze raportul juridic penal, in situatia noastra comisarii Garzii Financiare, au discernamantul, dictat de o educatie civica si profesionala adecvata, sa aprecieze corect daca o fapta constatata indeplineste toate elementele constitutive ale unei infractiuni!? Suntem tentati sa credem ca toti acesti functionari vor fi inclinati sa aplice intocmai litera legii, considerand ca, pana la trimiterea in judecata si condamnarea faptuitorului sunt multe alte institutii (politia, procuratura, instanta de judecata etc.) care pot „redresa” situatia.

In al treilea rand, dar nu ultimul, vinovat este functionarul public, cel insarcinat cu controlul si dotat cu biciul si catusele. Pentru ca el este primul care abuzeaza de lege printr-o interpretare „ingusta” a acesteia, este cel care declanseaza intreg procesul, este cel care raspunde cel mai putin (sau deloc) in situatia in care demersul sau este injust, gresit fundamentat, generand un esec al demersului juridic, daune celui invinuit, costuri inutile decontate din bugetul public.

Sa mai spunem ca in orice stat de drept nimeni nu initiaza o actiune penala pana cand nu se apreciaza ca sansele de condamnare sunt de aproape 100%. Noi in ce fel de tara traim? Sa facem o analiza simpla, derivata din cazul prezentat. Avem o compa­nie care este constituita la initiativa unui antreprenor, care si-a numit un ad­ministrator al afacerii, care afacere, dotata cu resurse materiale, financiare, umane, informationale, este operata cu scopul de a genera profit. Intr-una din zile, administratorul ridica niste bani de la societate intr-un scop nedefinit. Poate nu stie exact ce cheltuieli va face pentru afacere, poate pleaca din tara in cautare de noi linii de business, poate... nici macar nu ne intereseaza ce va face el cu banii, stiut fiind ca va trebui, la un moment dat, sa justifice toate actiunile sale asociatilor sau actionarilor. Pentru ca mandatul sau este o conventie realizata cu acestia.

De ce se implica statul in aceste relatii? Are el vreun drept, vreo ratiune pentru care o face? De ce se interpune unor libertati acordate in mod constitutional? De ce sa-l trimita pe administrator la puscarie atat timp cat antreprenorii sunt fericiti de prestatiile acestuia?

Nu exista decat o singura explicatie: cineva ne-a furat Statul de Drept, instituindu-l pe cel Dictator! Ca o confirmare, statul roman s-a autoexclus din spectrul responsabilitatii penale, prin art. 191 Cod Penal: „Persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritatilor publice si a institutiilor publice care desfasoara o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala”.

In concluzie, orice acuzatie a unui „invinuit fara vina” impotriva celor care, prin abuz in serviciu (art. 246, Cod Penal) sau denuntare calomnioasa (art. 259, Cod Penal), au facut posibila initierea in mod ilegal a unei cercetari penale, trebuie formulata nu impotriva institutiei statului pe care acel functionar public o reprezinta, ci chiar impotriva functionarului public. Cati dintre administratorii de companii agresati penal de catre un comisar de garda financiara, imediat dupa primirea NUP-ului, a mai formulat vreo plangere penala impotriva aceluia. Daca insa ar fi existat raspunderea penala a institutiei Garzii Financiare, cu totul altfel ar fi aratat exercitiul justitiei in spectrul daunelor pricinuite de abuzurile functionarilor.

Cred, in continuare, ca dupa 20 de ani de pseudo-libertate si democratie, meritam ceva mai mult decat suturi in fund la fiecare pas. Ne place mersul inainte, dar nu in acest fel. Cine e de vina, in consecinta? Eu raman la convingerea ca, in general, contraperformanta politica este principala cauza a decaderii noastre multilaterale.