Potrivit datelor publicate astazi de Institutul National de Statistica (INS), in primele sapte luni volumul afacerilor din comertul cu amanuntul (cu exceptia celui de autovehicule si motociclete) a scazut, ca serie ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate, cu 5,2%, comparativ cu acelasi interval din 2010, pe fondul scaderii cu 8,8% a vanzarilor de produse alimentare, bauturi si tutun.
De asemenea, au mai fost consemnate reduceri in comertul cu carburanti pentru autovehicule in magazine specializate (-4%) si in vanzarile de produse nealimentare (-2,6%).