Transgaz (TGN) a avut în primul trimestru o cifră de afaceri în scădere foarte uşoară, de 0,4%, la 455,6 milioane lei (104,6 milioane euro), şi un profit net de 173,5 milioane lei (aproape 40 milioane euro), cu 11% mai redus decât în perioada similară a anului trecut.

În primele trei luni din 2011, compania a consemnat o cifră de afaceri de 457,6 milioane lei, iar câştigul a fost de 194,9 milioane lei.

Veniturile totale au coborât uşor în primul trimestru din acest an, de la 474,6 milioane lei la 472,2 milioane lei, iar cheltuielile au urcat cu 7,3%, de la 242,2 milioane lei la 260,1 milioane lei.

Compania naţională de transport al gazelor naturale avea la finalul lunii martie datorii cu 56,9% mai reduse, de 396,6 milioane lei, de la 919,7 milioane lei în martie 2011. Totodată, creanţele au crescut cu 12,3%, la 415,4 milioane lei, scrie Mediafax.

Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 73,5% din acţiuni, în timp ce Fondul Proprietatea are o participaţie de aproape 15%. Statul vrea să vândă în acest an un pachet de 15% din titlurile Transgaz printr-o ofertă secundară.

Statul a selectat deja intermediarii pentru oferta Transgaz, care potrivit estimărilor ar urma să se deruleze în luna iunie. Intermediarul operaţiunii este consorţiul format din firmele de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment, Wood&Company Financial Services şi BT Securities.

Acţiunile Transgaz au închis şedinţa de vineri la preţul de 208 lei, în scădere cu 3,93%. La această cotaţie compania are o capitalizare de 2,44 miliarde lei (553 milioane euro).