In ultimele saptamani, moneda nationala pare sa fi fost sustinuta in mod constant de banca centrala, se arata intr-un raport al ING Bank, care estimeaza ca numai in luna mai BNR ar fi utilizat prin interventii indirecte pe piata valutara aproximativ 700 de milioane de lei.

In aceste conditii, spune senior economistului ING Bank, Vlad Muscalu, este posibil ca rezervele valutare sa fi scazut la 33,4 miliarde de euro.

Banca Nationala va publica maine datele privind evolutia rezervelor valutare pe parcursul lunii mai. Cele mai recente informatii arata ca in luna aprilie, acestea au scazut cu 268 de milioane euro, la 34,33 miliarde euro.

Volumele tranzactionate in sedinta de ieri (miercuri, 30 mai, n. red.) indica interventii valutare semnificativ mai puternice. Aceasta ar putea fi rezultatul faptului ca tranzactiile de ieri vor fi decontate in iunie, deci nu au impact asupra nivelului rezervelor valutare din mai. O administrare atat de atenta a interventiilor valutare ar sugera ca nivelul costurilor acestor operatiuni - impactul asupra rezervelor valutare si ratelor de dobanda - a ajuns destul de ridicat si creste probabilitatea ca scaderea rezervei valutare sa fie semnificativa”, comenteaza in raport, senior economistul Vlad Muscalu.

De la începutul anului, leuls-a depreciat cu 3,37% în raport cu euro, de la un curs de 4,3197 lei/euro la finalul lunii decembrie. Joia trecuta, cursul de referinta al BNR s-a plasat la cel mai înalt nivel de la introducerea monedei unice, de 4,4662 lei/euro.