Volksbank România are, începând din această lună, un nou preşedinte. Benoit Catel îl va înlocui pe Johann Lurf care s-a retras din funcţie începând cu luna iunie a acestui an.

Benoit Catel are peste 20 de ani de experienţă în industria bancară. În ultimii zece ani a fost fidel băncii franceze Caisse d’Epargne. Aceasta a fuzionat în 2009 cu Banque Populaire, formând Grupul BPCE (Banque Populaire Caisse D’Epargne), acţionar minoritar în Volksbank România, cu o participaţie de 24,5%.

Înainte de numirea la Volksbank România, Benoit Catel a condus filiala din Reunion a grupului BPCE, anterior ocupând, în cadrul centralei Caisse d`Epargne, poziția de director al segmentului Autorități Locale și Regionale și Economie Socială. De asemenea, Benoit Catel a fost cel care a coordonat procesul de trecere la Euro în cadrul Caisse d`Epargne, una dintre cele mai mari bănci de retail din Franța.

Benoit Catel va conduce structura de decizie executivă a Bancii - Directoratul - din care fac parte şi Vicepreşedinţii Lucian Cojocaru (Vicepreşedinte Vânzări), Alexander Tscherteu (Vicepreşedinte Management Credite) şi Sorin Şerban (Vicepreşedinte Restructurări şi Recuperare Credite).

“Avem încredere că Dl. Catel va continua misiunea, deloc uşoară, de a consolida poziţia Volksbank România ca o bancă universală, care se adresează în egală măsură atât segmentului de creditare cât şi segmentului de economisire”, a declarat Wolfgang Perdich, Preşedinte al Consiliului de Supraveghere 

Volksbank a intrat pe piaţa din România în 2000. În prezent, Volksbank România este una din cele mai mari zece bănci de pe piaţa locală, cu active de 4,3 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi, extinsă la nivelul întregii ţări.

Începând din 2010, strategia băncii s-a modificat, iar Volksbank România este în curs de repoziţionare ca bancă universală, care acordă egală atenţie activităţilor de economisire, cât şi celor de creditare şi se adresează atât clienţilor companii, cât şi clienţilor persoane fizice. Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs GmbH.