Efectele unei eventuale aprobări a proiectului de lege privind diminuarea CAS-ului datorat de companii va afecta în mod negativ bugetul de stat, însă ar putea influenta benefic piata muncii, consideră specialistii Accace, companie specializata în management financiar.

Un studiu de caz realizat de expertii Accace arată care sunt costurile unei companii pentru un angajat al cărui salariu net este de 3.000 de lei. Asa cum reiese din studiul de caz, costurile companiei (salariu plus contributii) scad cu 4%. Dacă pentru companii aceasta este o veste bună, bugetul de stat va trebui, în schimb, să se descurce cu mai putine încasări, în conditii economice nu tocmai favorabile.

Brut

Somaj 0.5%

CAS 10.5%

Sănătate 5.5%

Impozit 16.5%

Salariu net

3.000 lei

15 lei

315 lei

165 lei

401 lei

2.104 lei

 

Contributii companie

PREZENT

(CAS 20.8%)

PROPUNERE

(CAS 15.8%)

lei

lei

Sănătate

156

156

Somaj

15

15

Fondul de accidente

5

5

CAS

624

474

Concedii si indemnizatii

26

26

Fond Garantare

8

8

„Impactul costurilor în ceea ce priveste compania este evident, însă îngrijorător este impactul pe care îl are asupra bugetului statului în contextul economic actual si luând în considerare sacrificiile făcute în ultima perioadă tocmai pentru a aduce bani la bugetul de stat”, explică Angelica Ene, Payroll Accountant în cadrul Accace.

Modificarea CAS-ului este un risc pe care reprezentantii statului nu au fost pregătiti să si-l asume în luna iunie, când au respins initial proiectul de lege.

„Dacă motivatia scăderii procentului cu 5% nu are impactul dorit asupra pietei muncii, statul poate rămâne cu un deficit considerabil la buget”, avertizează expertul Accace.

„Totusi, având în vedere conditiile si controalele aspre impuse de Inspectia Muncii cu privire la munca la negru, o astfel de reglementare ar avea influente benefice asupra pietei muncii, urmărindu-se astfel acoperirea deficitului creat initial prin eventuala scădere a contributiei”, adaugă Angelica Ene.

Aprobarea reducerii CAS-ului pentru angajator cu 5% ar situa România printre tările Europei Centrale si de Est cu cele mai scăzute contributii din această categorie. De exemplu, În Cehia CAS-ul este de 21,5%, În Ungaria – 27%, în Polonia – 16,26% (6,5% + 9,76% contributie specială pentru pensionare), iar în Slovacia CAS-ul este de 17%.