In primele trei luni ale anului in curs compania bacauana a exportat in Regatul Unit circa 50 de tone de produse, iar tendinta este de a creste aceste exporturi.


"
Daca in conditii de criza multe companii aleg strategia de comprimare, Agricola Bacau a mers pe dezvoltare. Am luat piciorul de pe frana si l-am pus pe acceleratie. Avem planuri de dezvoltare detaliate si tocmai de aceea reconfirmam consumatorilor si clientilor nostri ca suntem o companie care livreaza produse din carne sigure, proaspete, de calitate. Noi am avut intotdeauna o abordare diferita de restul industriei. Chiar daca am avut un pret usor mai ridicat fata de cel al produselor similare din piata, am respectat intotdeauna calitatea, in ciuda presiunii din ce in ce mai mari pe pret, care nu face bine nimanui. In ce priveste piata externa, suntem un exportator cu traditie in Europa la carne de pasare, semipreparatele de la Europrod pleaca de un an in Marea Britanie, iar Salbac exporta din 2011 mezeluri in Spania si Italia”, a declarat Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau.

Europrod este compania din Grupul Agricola care a exportat in 2011 fileuri si snitele din piept de pui fabricate dupa specificatiile solicitate de partenerul englez. Daca exporturile Europrod in Marea Britanie au insemnat anul trecut 7% din cifra de afaceri, anul acesta se estimeaza ca ponderea acestora va ajunge la 20% din total vanzari semipreparate Agricola, dupa trendul inregistrat in primele 3 luni, fiind deja livrate in Anglia peste 50 de tone de produse ready meal.