“A bia dacă îmi mai amintesc chipul tatălui meu. Nu prea am avut copilărie. Mama se chinuia din răsputeri să nu adorm flămândă şi să merg la şcoală. Îmi spunea mereu: sunt fericită, buburuza mea, că ai putut să mergi la şcoală iar eu, că am putut să-ţi ofer un colţ de pâine. Tu îmi dai puterea de a mă ridica din pat dimineaţa”.


Să-i spunem Cristina. Îşi iubea mama ca pe ochii din cap; rude şi prieteni n-avea, dintotdeauna mama fusese singura ei familie. Copila nu ştiuse niciodată ce înseamnă o familie căci ai ei divorţaseră pe vremea când ea încă se juca cu păpuşile.

În vreme ce necunoscuta de la Telefonul Copilului o ascultă pe Cristina, o altă colegă preia mesajul nei copile de 14 ani abuzată de tată. Într-un final, fata ajunge la concluzia că viaţa ei nu mai are sens şi că cea mai bună soluţie ar fi sinuciderea.


Citeste reportajul complet pe jurnalul.ro

Link: http://www.jurnalul.ro/reportaje/telefonul-copilului-623373.htm