Traderul elveţian de îngrăşăminte chimice şi cereale Ameropa Holding a primit aprobarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru începerea delistării producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş (AZO).

Compania elveţiană Ameropa Holding a cumpărat în luna martie 75,87% din titlurile Azomureş de la investitorii turci care controlau combinatul, iar apoi a derulat o ofertă de preluare prin care şi-a majorat participaţia la 96,49% din titluri.

În aceste condiţii, Ameropa a atins nivelul de la care poate solicta celorlalţi acţionari ai Azomureş să îi vândă acţiunile înainte de delistarea combinatului chimic. Ameropa Holding a plătit în luna iunie 240,8 milioane lei (aproape 54 milioane euro) pentru plachetul de 20,62% din acţiunile Azomureş cumpărat în ofertă.

De regulă, preţul oferit înaintea delistării unei companii este cel puţin egal cu cel din oferta de preluare, care în cazul Azomureş a fost de 2,22 lei/acţiune.

După finalizarea ofertei de preluare, pe bursă preţul acţiunilor Azomureş a fluctuat uşor sub nivelul din ofertă.

Întrucât CNVM a aprobat intenţia Ameropa de delistare a Azomureş, acţiunile combinatului au fost suspendate de la tranzacţionare la bursă. Astfel, ultimul preţ pe bursă al acestor titluri a fost de 2,13 lei/titlu. Calculată la acest preţ, capitalizarea Azomureş este de 1,12 miliarde lei (249 milioane euro).

Producătorul de îngrăşăminte chimice a înregistrat în primul semestru o cifră de afaceri în creştere cu 14%, la 995,1 milioane lei (226,6 milioane euro), şi un profit în urcare uşoară, cu 1,5%, la 165,6 milioane lei (37,7 milioane euro).

Ameropa mai deţine în România Ameropa Grains Constanţa (CCRL), fosta Comcereal Constanţa, şi operatorul portuar Chimpex Constanţa (CHEM).