Revista Felicia va ofera joi, 13 august, un nou dar deosebit din colectia Angela Similea. Albumul “Anii '80 – volumul III” include 20 dintre cele mai indragite melodii lansate de “Doamna muzicii romanesti”. “Trenul galben fara cai”, “Iubeste-ma de-ti plac asa cum sunt”, “De ce te uiti la mine”, “De singuratate” sau “Casa mea” sunt doar cateva dintre slagarele de neuitat pe care le veti regasi pe CD-ul produs de OVO Music si oferit de Revista Felicia, in data de 13 august.

Melodiile de pe acest album apartin unora dintre cei mai mari compozitori romani: Ion Cristinoiu, Marius Teicu, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Temistocle Popa. De altfel, de-a lungul carierei sale, Angela Similea a colaborat cu cei mai reputati compozitori, transformand creatiile acestora in slagare pentru toate generatiile. A lansat numeroase albume, printre care “Un albastru infinit” (1978), Nufarul alb (1983), “Nu-mi lua iubirea” (1987), “De dragul tau” (1989), “Colinde si cantece de Craciun” (2001) sau “Nostalgie” (2004). Anul trecut a daruit inca doua noi albume primite foarte calduros de admiratorii sai: “De dragul tau”, album de duete si -”Nostalgie”, primul albmul de autor.

Succesul la public a fost dublat de premiile care au rasplatit permanent reusitele unei cariere exceptionale, atat inainte cat si dupa 1989. Cerbul de Argint in 1970, Orfeul de Aur in 1972, trofeele Festivalului Mamaia in 1984 si 1996, Discuri de aur si de platina (in 1998, 2000, 2007, 2008), sunt doar cateva dintre premiile Angelei Similea. In perioada 1980-1988 a primit premii la fiecare dintre editiile Festivalului “Melodiile anului”. In 2000, in cadrul galei organizate de TVR2, melodia “Sa mori de dragoste ranita”, a fost declarata “melodia secolului XX”.

Angela Similea a avut numeroase turnee, atat in tara, cat si in strainatate, a jucat in muzicaluri (“Corina”, “Adio, femei”) si a avut rolul principal in comedia “Ramasagul”, regizata de Ion Popescu Gopo.

Pachetul revista + CD “ Anii '80 – volumul III” costa 7 lei si se distribuie impreuna cu editia din 13 august (numarul  160) a Feliciei.
Una dintre cele mai apreciate reviste saptamanale pentru femei, “Felicia”, continua sa ofere produse editoriale de exceptie cititoarelor sale, cadouri pentru inima si suflet: pe de o parte muzica - cd-uri cu vocile de aur ale slagarului romanesc (Angela Similea, Mirabela Dauer, Marcel Pavel, Nelu Ploiesteanu, Gabriel Dorobantu, Adrian Daminescu, Ovidiu Komornyik, Monica Anghel, Sanda Ladosi, Anastasia Lazariuc, Carmen Tradafir) si carte – deopotriva ghiduri practice pentru o viata sanatoasa (Indicele Glicemic, 100 de retete Montignac, Mananc, slabesc si ma mentin, Ghidul alimentelor sanatoase, 1000 de retete pentru bucatari amatori, SLIM, Dictionarul plantelor de leac, Ghidul caloriilor, Biblia alimentelor, Ghidul Feng Shui, Ghidul astrologic si Carte romaneasca de vise) sau best-selleruri ale literaturii universale (Postasul suna intotdeauna de doua ori, Diabolicele, Femei celebre).