Dacă ar trebui să facă totul de unul singur, viaţa unui om de afaceri ar fi cel puţin haotică. În plus, imaginea lui nu ar fi nici pe jumătate la fel strălucitoare. Aşa că a ajuns să externalizeze aproape orice activitate cotidiană. La un apel telefonic distanţă se află acum nu doar subalternii din companie, ci şi antrenorul personal, stilistul, personal shopper-ul sau life coach-ul.

Informaţia este cheia succesului, iar calitatea ei se traduce în sectorul de business printr-un avantaj competitiv clar. În atin­gerea acestui scop, s-a extins varianta ex­ternalizării, ca practică ce ţine de eficien­tizarea folosirii resurselor prin implicarea unor terţi specializaţi. La nivelul personal al omului de afaceri, resursele s-ar traduce în primul rând prin timp şi capital, fie că e vorba de cel financiar sau de imagine.

O par­te importantă a problemei a fost rezolvată de tehnologia modernă - indiferent de locul în care se află, zeci de aplicaţii îşi deschid ferestrele în caz de nevoie: GPS, convertor, meteo, horoscop, indici bursieri sau ştiri. Sunt însă şi zone în care nevoia se traduce prin personalizarea extremă a serviciului şi adaptarea lui în cele mai mici detalii la ne­voile „beneficiarului”. Cu alte cuvinte, când vine vorba de personal styling, training şi coaching, lucrurile nu pot fi lăsate la voia întâmplării.

Ora de sport

Pe modelul „formula câştigătoare nu se schimbă”, trioul succesului în lumea ce­lebrităţilor sau a persoanelor publice este alcătuit de ani buni din avocat, nutriţio­nist şi instructor personal. Şi în mediul de business se întâmplă la fel. Astfel, servicii­le antrenorilor personali sunt tot mai soli­citate de oamenii de afaceri, motiv pentru care, în ultimii doi ani, şi numărul sălilor de fitness a crescut, fiecare având o selecţie de instructori personali, în specializarea cărora proprietarii sălilor de sport investesc con­stant.

Clienţii ajung la antrenorii personali prin intermediul recomandărilor, în cazul celor care activează pe cont propriu, sau prin programele speciale concepute de clu­bul de fitness, în cazul instructorilor de sală. Aşa cum explică şi Andreea Pavel, personal trainer, conceptul sălii e foarte important în lanţul informaţiei referitoare la un antrenor personal, serviciile acestuia putând fi con­cepute fie ca şedinţe de orientare, gratuite, fie ca un program personalizat, contra cost. „De regulă, oamenii greşesc, considerând că se pot antrena şi singuri, dar când văd diferenţa lucrului cu un antrenor personal, revin. Alegerea unui personal trainer presu­pune un risc asumat - nu toată lumea are capacitatea de a-şi da seama dacă antreno­rul li se potriveşte, dacă exerciţiile propuse sunt făcute corect, dacă sunt compatibili din punctul de vedere al comunicării, dacă programul îi va ajuta să-şi atingă scopul”, explică Pavel.

Dumitru Butilca a ajuns antrenor per­sonal în urma unei operaţii la genunchi, când, nemulţumit de serviciile oferite de piaţă a decis să înveţe singur cum anume se poate recupera fizic. De când a intrat în branşă, a observat că s-au schimbat nu doar felul în care sunt livrate orele de sport, ci şi mentalitatea clienţilor. „Să faci sport nu e o fiţă. Românii nu fac sport la scară largă, aşa cum se întâmplă în alte state, sunt pre­ocupaţi de cum îi vede lumea, de mărci, de mărimea casei”, spune Butilca. În plus, de antrenamente nu mai sunt interesaţi doar top managerii, ci şi subalternii lor. Şi, mai important, poate, s-a schimbat abordarea - „omul nu-ţi mai spune «vreau să slăbesc», ci vine şi zice «vreau să arăt bine, vreau să mă tonific, vreau să stea costumele bine pe mine»”, precizează antrenorul.

Un om, un proiect

Ca personal trainer, Andreea Pavel s-a specializat în şedinţele cu oamenii din sfera de business, 90% dintre clienţii săi fiind an­treprenori, cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani. Aceştia reprezintă o categorie apar­te, constituită din persoane care călătoresc mult, citesc şi pun întrebări la obiect. „Omul de business este disciplinat, punctual, atent cu fizicul lui. Nu am avut clienţi foarte tineri, aceştia nefiind atât de atenţi cu corpul lor. Interesant este faptul că bărbaţii sunt mai dispuşi decât femeile să facă o investiţie în ei. Sunt persoane foar­te matinale, antrenamentele având loc în prima parte a zilei, mai devreme de nouă dimineaţa”, punctează Andreea.

Clienţii lui Butilca sunt, dimpotrivă, preponderent femei cu afaceri proprii şi vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani, care îl ţin în sala de antrenament între patru şi 60 de ore pe săptămână. „Fiecare om cu care lucrez e un proiect. Îl consider un proiect reuşit nu dacă slăbeşte cinci kilograme şi apoi le pune la loc, ci dacă a reuşit să facă o schimbare la nivel de stil de viaţă. Oamenii de business trăiesc în stres - îi aud că nu dorm, nu se odihnesc, nu mănâncă, vin la ora la nouă seara la antrenament”, povesteşte Butilca.

În fitness nu se negociază

O trăsătură specifică a clienţilor din business este înclinaţia spre negociere, fie că este vor­ba de durata antrenamentului ori de numărul repetărilor. „Vreau să punctez un lucru - în fitness nu se negociază. Or, oamenii de busine­ss asta încearcă mereu - să negocieze repetări­le, seriile, exerciţiile. Obişnuiţi cu lumea aface­rilor, încearcă să te convingă să faci ca ei, dar e doar un câştig aparent. În sala de antrenament, antrenorul conduce, iar ei au o problemă în a se lăsa conduşi”, subliniază Andreea Pavel.

Preţul unei şedinţe pleacă de la 10 euro şi poate depăşi 70 de euro, în funcţie de antre­nor sau de specificul tipului de antrenament. „Am oameni cu care lucrez şi două, trei sau cinci şedinţe pe săptămână, iar cu unii chiar şapte. Durează 55 de minute şedinţa şi am atât oameni cu care lucrez la şase dimineaţa, cât şi clienţi care nu pot ajunge mai devreme de 10 seara – un lucru pe care nu-l recomand”, spune Andreea Pavel.

E o meserie cu un grad ridicat de uzură, dar şi cu recompense financiare. „Comparativ cu un antrenor de club sportiv, cu un profesor de şcoală sau cu unul universitar, se câştigă bine. Venitul lunar poate varia de la 300 la 3.000 de euro. Trebuie spus însă că nu e un job de opt ore – pentru aceşti bani poţi sta şi 14 ore în sală”, precizează Andreea Pavel.

O chestiune de stil

După ce la nivel fizic sunt modelaţi şi to­nifiaţi de antrenorii personali, oamenii de afa­ceri se lasă pe mâinile stiliştilor şi ale personal shopper-ilor. Cei care au făcut o meserie din cele două specializări, ţin la disociere – un personal shopper şi un stilist sunt doi profe­sionişti complet diferiţi. „La serviciile personal shopper-ului apelezi strict în momentul în care mergi la cumpărături şi presupun atribuţiuni limitate: nu includ revizuirea garderobei, nu te ajută în a-ţi reforma stilul.

El vine, te asis­tă pe perioada cumpărăturilor, te însoţeşte în diferite locaţii potrivite, în sesiuni de două sau cinci zile, dar nimic mai mult”, explică stilistul Ciprian Şipoş. În unele cazuri, chiar marile magazine oferă asistenţă de personal shopper, pe perioada unei sesiuni de cumpărături, con­tra unei sume rezonabile.

Terapia care dă dependenţă

Şipoş are clienţi cu care colaborează, în ca­litate de stilist, de cinci ani de zile, dar şi clienţi cărora le oferă servicii de personal shopping, mergând de două-trei ori pe an cu ei la cum­părături în străinătate. „Am un exemplu pe care îl consider interesant, un cuplu tânăr - el avocat, ea are business-ul ei - care, pe cât de pricepuţi erau în domeniul lor, pe atât de lip­siţi de imaginaţie se dovedeau la alegerea ves­timentaţiei. Lucrez de doi ani cu ei, oferindu-le ambele tipuri de consultanţă, şi acum au un dressing extrem de creativ, care poate face faţă oricărui eveniment”, spune Şipoş. Stilistul este la dispoziţia celor doi 24 de ore din 24 – alege în locul lor cadouri pentru diferite ocazii, propune şi alege cadouri de protocol pentru partenerii de afaceri. A mers chiar mai departe cu serviciile oferite şi le-a decorat locuinţa şi birourile.
Dacă pentru un om obişnuit nu este decât un capriciu, pentru oamenii de afaceri care vor să se poziţioneze ca un brand complet, consultanţa în imagine este indispensabilă. „Nu poţi avea pretenţia că eşti un businessman complet dacă mergi la întâlniri într-un costum prost croit, cu mâneci lungi, care atârnă pe toate părţile şi ai accesorii ieftine. La fel, nu poţi să te numeşti o femeie de afaceri, dacă nu ştii ce e un dress code, dacă porţi fustă scurtă la un eveniment de gală, dacă nu-ţi cunoşti defectele sau nu te interesează”, mai spune Şipoş.
Stilistul Cristina Dragna întăreşte ideea şi adaugă că oamenii de afaceri din România nu sunt curajoşi în alegerea culorilor şi au o garderobă dezorganizată, în care 80% din haine sunt nefolosite. Cei care vor să beneficieze de astfel de sfaturi trebuie să ştie că şi costurile sunt pe măsură. Preţul serviciilor unui personal shopper porneşte, în România, de la 400-500 de euro pe zi, incluzând aproximativ zece ore de cumpărături. Pe partea de personal styling, tariful este lunar şi porneşte de la 1.200 euro. Comparativ, în Statele Unite, serviciul de styling personal porneşte de la 3.000- 4.000 de dolari pe lună, iar un personal shopper este plătit cu cel puţin 900-1.000 de dolari pe zi. În Europa, consultanţa unui personal shopper costă 800-1.000 de euro zi, iar a unui stilist pleacă de la 3.000-3.500 euro lunar.

Antrenamentul pentru succes

Viaţa după o întâlnire cu un coach profesionist pare o reclamă a unei băuturi energizante – aripi pentru ideile tale, vervă creatoare şi o vedere de 360 de grade, în care perspective inedite trasează noi orizonturi. Pe plan extern, aceste şedinţe de resuscitare a gândirii de business sunt folosite frecvent, ca o cură de dezintoxicare după momente dificile. Cum contextul economic actual nu a dus lipsă de asemenea situaţii, coaching-ul a fost unul din puţinele domenii cu pantă ascendentă în ultimii trei ani şi în România.

„Executive coaching-ul sau coaching-ul pentru manageri este destinat celor care deţin sau con­duc o afacere şi se confruntă cu obiective a căror atingere pare să fi intrat în impas. Un coach ajută managerul să înţeleagă care este sursa acelui impas, care sunt po­tenţialele soluţii pentru elimina­rea lui și care dintre acestea este cea ideală pentru el. Rezultatele obţinute depăşesc uneori obiecti­vele de câteva zeci, dacă nu chiar sute de ori”, explică Mihai Stănescu, fondatorul companiei RoCoach. Cele mai eficiente sesiuni de coaching se desfăşoară în şedinţe individuale, la care participă doar coach-ul şi clientul său.

„Unii clienţi sunt atraşi de coaching pentru că îşi doresc să ajungă la un nou nivel profesional sau personal, căutând să schimbe ceva, alţii vin spre coaching în mod reactiv, când îi loveşte viaţă”, pre­cizează Casandra Bischoff, per­sonal coach. Aceasta dă exemplul unui middle manager de 34 de ani, dintr-o companie multinaţională, care a apelat la coaching pentru a-şi dezvolta cariera, urmărind creşterea salariului cu cel puţin 30%, dar şi pentru a-şi găsi un par­tener de cuplu. A fost inclus într-un program intern de mobilitate care i-a adus un loc de muncă în străinătate, deci creşterea salarială a fost, în cele din urmă, de peste 50%. Un alt exemplu este cel al unui ma­nager de companie, care a ajuns să-şi lanseze propriul business.

Coachul, o prezenţă discretă

În sfera de business, o şedinţă de coaching are forma unui tip spe­cial de dialog de genul întrebare-răspuns, numai că întrebările sunt puse numai de coach, iar răspun­surile sunt date de cel care bene­ficiază de serviciile lui. O sesiune durează aproximativ o oră, însă, aşa cum menţionează Casandra Bischoff, „unii clienţi cu constrân­geri de timp (de obicei manageri, CEO) pot cere o sesiune de două ore, lunar sau bilunar. În cazul şedinţelor de coaching de echipă sesiunea este de obicei de două ore. Scopul meu ca şi coach este să mă asigur ca fiecare client devine autonom cât mai repede”.

Preţurile variază în funcţie de doi factori: experienţa coach-ului şi clientul. În Romania o şedinţă de coaching poate ajunge să coste şi 300 de euro. Mai scumpe sunt sesiunile de coaching pentru antreprenori sau şefi de com­panii, respectiv 500 de euro pe oră sau chiar mai mult. Sunt însă şi excepţii - un coach cu foarte mare experienţă şi cu renume în piaţă poate avea un tarif de 3.000 de euro pe şedinţă.

Ce probleme au antreprenorii?

Dacă ar fi să categorisesc problemele cel mai des întâmpinate de aceştia, aş numi atingerea unor obiective de business, mana­gementul echipei, managementul schimbării”, enumeră Mihai Stănescu. Casandra Bischoff a identificat alte puncte sensibile. „În această perioadă, văd mulţi oameni de afaceri care îşi asumă un efort masiv, de obicei, în vânzari, cu rezultat minim sau mai mic decât cel progno­zat. Văd mai multe conflicte între manageri şi echipele lor, dificultăţi în leadership. Problema cea mai frecventă este ataşamentul la cadrul lor de referinţă, cel care mergea acum trei-pa­tru ani. Unii din ei încă mai aşteaptă ca lucruri­le să revină la normal, ceea ce îi împiedică să se adapteze şi să găsească noi modalităţi de a face business, pentru a fi profitabili chiar şi în mij­locul turbulenţei economice”, spune Bischoff.

În fiecare an se formează aproximativ 100 de noi coach, iar asta se întâmplă deja de mai bine de patru-cinci ani. Nu toţi cei care termină formarea de coaching, însa, devin coach: „Mulţi dintre ei nu se acreditează la o instituţie inter­naţională, precum Federaţia Internaţională de Coaching, ci îşi folosesc abilităţile de coaching în cadrul organizaţiei pentru care lucrează. O altă parte nu îşi foloseşte investiţia niciodată. În acest moment, după informaţiile mele, nu avem în ţară mai mult de 100 de coachi acre­ditaţi internaţional, ceea ce este foarte puţin”, afirmă Casandra Bischoff.
Nota de plată

La un calcul simplu, un om de afaceri tre­buie să plătească lunar cel puţin 2.000 de euro pentru a beneficia de serviciile acestor spe­cialişti. Pare mult şi chiar este, într-o ţară în care venitul mediu pe economie este de cinci ori mai mic, dar o imagine impecabilă costă. Şi tot mai mulţi oameni de afaceri sunt dispuşi să plătească preţul luxului

La nivel mondial există mai bine de 47.000 de coach din care aproximativ 87 % au cli­enţi activi, adică şi-au asumat coaching-ul ca profesie. Eva­luarea din 2012 cuprinde 117 ţări şi peste 12.000 de respon­denţi. Europa de Est deţine 7.4% din piaţa de coaching mondială, spre deosebire de Europa de Vest (37,5%) sau America de Nord (33,2%). O concluzie interesantă a stu­diului este că, spre deosebire de evoluţia economiei mondi­ale, care a încetinit în ultimii ani, coaching-ul este printre singurele industrii în conti­nuă creştere din 2006 până în prezent, potrivit celui mai recent studiu realizat de ICF.

PACHETUL VIP

Din lipsă de timp, oamenii de afaceri din România, fie că este vorba despre manageri corporatişti sau antreprenori, externalizează tot mai mult activităţi. Personal trainerul, stilistul, personal shopper-ul şi coach-ul au devenit extensii fireşti ale acestora. Astfel de servicii implică însă investiţii importante


Personal trainer - 10-70 euro-oră
Personal shopper - 400-500 euro/zi
Stilist – 1.200 euro/lună
Life coach – 300-500 euro/sedinţă