Un numar de 46,985 milioane pasageri au optat pentru transportul feroviar in primele noua luni din 2011, distanta medie de transport fiind de 84 kilometri, conform statisticilor publicate pe site-ul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.

Din totalul pasagerilor, 46,82 milioane au avut o destinatie nationala si 165.000, una  internationala.

De asemenea, in perioada mentionata, pe caile ferate au fost transportate 44,859 milioane tone marfuri, din care 6,279 milioane tone au avut o destinatie internationala si 216.000 tone au fost in tranzit.

Viteza medie comerciala a trenurilor de pasageri a fost de 43 km/h, iar a celor de marfa de 28 km/h.