Nu există Pagini Albe pentru numerele de telefon mobil, dar există Facebook. Un cercetător indian a descoperit un pericol în sistemul de stocare a datelor folosit de Facebook: numerele de telefon mobil ale utilizatorilor pot fi văzute de oricine ştie cum să caute, potrivit foxnews.com.

Suriya Prakash, cercetător în domeniul problemelor de securitate, a spus echipei Facebook despre descoperirea sa, dar compania l-a asigurat că nu sunt probleme de securitate în acest caz, din moment ce reprezentanţii Facebook au limitat numărul de căutări în această uriaşă bază de date. Prakash spune, însă, că nu există astfel de restricţii în cazul versiunii Facebook pentru telefoane mobile.

Pentru a nu risca să fiţi identificat de străini pe baza numărului de telefon, trebuie să intraţi în rubrica „Setări de confidenţialitate” şi să apăsaţi butonul „Schimbaţi setările” din dreptul rubricii „Cum intraţi în legătură cu alţii”. Astfel, veţi avea posibilitatea să stabiliţi cine vă poate găsi pe Facebook pe baza adresei sau a numărului dumneavoastră de telefon.

Bineînţeles, cea mai bună metodă de a vă păstra confidenţialitatea numărului de telefon este să nu îl postaţi pe nicio reţea de socializare.