Indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru autostrada suspendată propusă de primarul general Sorin Oprescu au fost aprobaţi, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), valoarea totală a investiţiei fiind estimată la peste 1,5 miliarde de euro, potrivit Mediafax.


Valoarea estimată a investiţiei este de 6,83 miliarde lei, din care aproape 58 de milioane reprezintă cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică.

Citeste si Mall, pe locul fostului cinema Feroviar

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, joi, că în cadrul parteneriatului public-privat pentru materializarea acestui proiect ar putea fi cooptaţi investitori din China, SUA, Rusia şi Coreea de Sud. "Nu vorbim despre bani de la buget, pentru că nu îi avem. Va fi un parteneriat public-privat", a spus Oprescu.

Întrebat când ar trebui să înceapă lucrările la autostrada suspendată, primarul general a răspuns: "Ieri. Proiectul a fost respins de şapte ori (până joi - n.r.)".

Proiectul autostrăzii suspendate, denumit "Închiderea inelului median de circulaţie la zona de nord", urmăreşte fluidizarea traficului pe marile artere.

Citeşte şi Poliţia Capitalei îşi va muta sediul

"Soluţia proiectată prevede realizarea unui sistem rutier complex cu următoarea configuraţie: pe sectorul Virtuţii-Grivita dezvoltarea în lungul bulevardului Constructorilor şi apoi traversarea triajului Chitila, dezvoltarea la nord de calea ferată pe sectorul Griviţa-Poligrafiei cu o arteră cu şase fire de circulaţie, câte trei pe fiecare sens, realizarea a două tuneluri unidirecţionale cu câte trei benzi pe sens , pe sectorul Poligrafiei-Avionului, dezvoltarea la nord şi la sud de calea ferată prin două căi unidirecţionale pe sectorul Avionului-Petricani şi realizarea a două bulevarde bidirecţionale, unul la nord şi unul la sud de calea ferată, pe sectorul Petricani-Colentina", se arată în raportul de specialitate al proiectului aprobat de CGMB.

Potrivit studiului de fezabilitate, lungimea noii căi rutiere va fi de 13,15 kilometri, urmând să fie construite inclusiv poduri şi pasaje subterane şi supraterane.

Proiectul autostrăzii suspendate a fost anunţat de Sorin Oprescu încă din campania electorală de acum patru ani. Anul acesta, după câştigarea unui nou mandat de primar general, Oprescu a anunţat că acest proiect va fi primul pe care îl va trece prin CGMB.

În martie 2011, primarul general spunea că autostrada suspendată se va numi "drum expres", întrucât "legislaţia nu permite autostradă în Capitală".