Iuliana Craiciu s-a alaturat firmei internationale de avocatura CMS Cameron McKenna Romania in aceasta primavara, se anunta intr-un comunicat al companiei.


Avand peste 14 ani de experienta in dreptul afacerilor, Iuliana a oferit consultanta in probleme juridice din domenii precum insolventa, restructurari, drept comercial si corporatist, tranzactii in domeniul energiei, precum si in sectoarele financiar-bancar, fiscalitate si piete de capital.

Iuliana Craiciu are o experienta vasta in domeniul energiei ce include consultanta pentru jucatori importanti din piata, supervizand unele dintre cele mai mari proiecte din domeniu pana la acest moment. Ea este membru al Baroului Bucuresti si practician in insolvente acreditat de Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania.

Inainte de a se alatura biroului CMS Cameron McKenna, Iuliana a fost Partener in cadrul Musat & Asociatii timp de cinci ani, inainte de aceasta perioada lucrand pentru Voicu & Filipescu, precum si pentru departamentul legal al KPMG Romania.