O salată de germeni preparată în  stil ayurvedic, însoţită de o oră de relaxare în Samadhi Tank. Aşa arată un prânz în stilul „Eat, pray, love”, dar nu în India, ci chiar în mijlocul Bucureştiului.
 
Expresii precum „armonizarea fiinţei” şi „doshe” îşi găsesc rareori locul în vocabularul oamenilor de afaceri. Ele alcătuiesc însă punctele de plecare pentru unele dintre cele mai exotice apariţii în peisajul restaurantelor sau spa-urilor urbane – cele cu specific ayurvedic. În Bucureşti, un asemenea loc este Casa Satya. Satya înseamnă „adevăr” în limba sanscrită, iar umbrela acestui nume cuprinde în prezent un restaurant, o ceainărie şi un spaţiu de relaxare.

Principii globale
Bucătăria ayurvedică este practicată de gastronomi din toată lumea, care se ghidează însă după o serie de principii comune. AGNI – reprezintă energia metabolică. PRANA – forţa vitală, care activează trupul şi mintea. RASA – primul gust pe care-l simţi pe limbă. MARMA - zonele vitale. CONDIMENTE SPECIFICE – şofran, vanilie, cardamon. CONDUITA – Digestia începe în afara corpului, de aceea trebuie să mănânci cu mâna dreaptă.
Un ceai, un vlăstar?

Modul în care eşti întâmpinat la Satya pare conceput pentru cei care nu se pot detaşa de sarcinile de birou. La intrarea în restaurant, oaspeţii sunt aşteaptaţi cu un bol cu bileţele inspiraţionale, care să-i aducă mai aproape de lumea meditaţiei. Urmeazăfamiliarizarea cu bucătăria Satya, o întâlnire iniţiatică în sine. Spre deosebire de poziţionarea iniţială, care viza strict specificul ayurvedic, Casa Satya şi-a extins abordarea stilurilor de alimentaţie.

”Putem veni oricând în întâmpinarea clienţilor dornici de o asemenea dietă cu un ghid de combinare a alimentelor şi îi putem consilia în alegerea unor feluri de mâncare ayurvedice”, spune spune Silvia Botez, managing partner la Casa Satya. Meniul restaurantului ţine cont detoate obiceiurile alimentare restrictive - „recomandările preparatelor le facem în funcţie de stilul de alimentaţie adoptat de client, adică fie non-vegetarian, lacto-ovo-vegetarian, vegan sau raw-vegan. Deoarece mâncărurilesunt mai neobişnuite, vrem să ne asigurăm că sunt agreate ca şi gust", adaugă Silvia Botez. 

Principiile ayurvedice de alimentaţie sunt determinate de procesul digestiv al organismului şi de cele trei doshe: Vata, Pitta, Kapha, preluate din medicina ayurvedică. Astfel, la o masă specifică, ordinea alimentelor este alta decât cea cu care suntem obişnuiţi – se începe cu un suc natural înainte cu 20-30 de minute de masă, se continuă cu desertul, urmează salata, apoi aperitivul şi felul principal.

La final, se poate servi o băutură, pentru ameliorarea digestiei. Mai mult, modul în care sunt gătite alimentele este unul aparte - sunt folosite doar ingrediente bio-ecologice, faină integrală, zahăr exclusiv de trestie şi apă exclusiv ionizată, alcalină, cunoscută pentru proprietăţile de reîntinerire, detoxifiere şi echilibrare a organismului. În acelaşi spirit, vesela este curăţată doar cu detergenţi biologici. Un meniu ayurvedic costă 60 lei, iar o variantă poate conţine: lassi de mango, biluţe Sattva, platou de legume crude cu hummus.

Meniul vegan are un preţ de 52 lei şi poate include shake proteic „Tur de forţă”, salata de germeni, masur dal, iar meniul vegetarian, la 50 lei, cuprinde supă de linte, gratin de rădăcinoase, prăjitură Amor. Ceainăria Satya are un design diferit de cel al restaurantului. Fiecare sortiment de ceai, indiferent că este vorba de cel verde, alb sau negru are peste 12 ingrediente, clienţii având la dispoziţie un meniu cu peste 30 de nume diferite din care să aleagă. În loc de biscuite, ceaiul poate fi savurat alături de o carte din librăria ceainăriei, cufundat în mormanul de perne.

UN MENIU MAI SPECIAL

Chiar dacă regimul alimentar ayurvedic poate părea restrictiv, meniul specific este destul de variat. 
Antreu - avocado umplut (avocado, seminţe de rodii, ceapă, usturoi, coriandru verde, suc lămâie, sare, chilli, suc de rodii) 

Salate - salată cu germeni (varză, porumb, morcovi, castraveţi, salată verde, roşii cherry, germeni de lucernă, germeni de schinduf, coriandru, pătrunjel, ghimbir, ulei de masline, sos de soia, zeamă de lămâie, sare, piper); salată exotică cu rodii (salată roşie, rodii, muguri de pin, ceapă roşie, pătrunjel verde, dressing) 

Feluri principale - gratin de rădăcinoase (cartofi albi, carofi dulci, ţelină, ceapă, smântână, lapte, ghee, curry, turmeric, coriandru, chilli, pătrunjel, sare, piper); orez cu legume şi seminţe (orez basmati, mazăre verde, ardei gras verde, boabe de muştar, turmeric, caju, curry, seminţe de dovleac, stafide, sare, ghee, ulei de măsline) 

Băuturi
- shake armonizant „Afrodisiac” (mango, cocos, banană, nucşoară, lapte de soia, laptişor de matcă, cardamon, apă de trandafiri); Lassi de trandafiri (iaurt, apă alcalină, apă de trandafiri, zahăr din trestie) 

Desert - desert divin (fulgi de ovăz, iaurt, frişcă, zahăr brun, dulceaţă de fructe de pădure şi combinaţii de fructe la alegere: kiwi, banane, piersici, pere - doar în sezon).  
Deconectare pe întuneric

Proiectul a fost iniţiat de Luca Pintilie, un antreprenor care urme ază el însuşi stilul de viaţă ayurvedic, afacerea fiind preluată în urmă cu şase luni de Victor Roşu şi Silvia Botez, un cuplu tânăr care speră să dezvolte conceptul în viitor: „Victor este acţionarul majoritar al Satyei, eu sunt co-partener, iar pe partea financiară avem ajutor şi de la părinţii noştri”, spune Silvia Botez.

Unul din primele demersuri a fost începerea procesului de renovare al Samadhi Tank, unul din serviciile distinctive ale Casei Satya. Samadhi Tank este o terapie individuală, care presupune să pluteşti gol în apa foarte sărată dintr-un bazin piramidal, fiecare client av^nd intimitatea lui. Şi asta nu e tot – întreaga ambianţă este concepută pentru detaşarea senzorială de lumină, gravitaţie, sunet sau orice altţi stimuli. O oră de relaxare prin această metodă costă 70 de lei. Pentru clienţii mai tradiţionalişti, Satya are o ofertă bogată de diverse tipuri de masaj: masaj ayurvedic corporal, masaj subcutanat, aromoterapeutic corporal, reflexologie, drenaj limfatic, masaj Sacred Lomi şi masaj la patru mâini cu pietre vulcanice.

Preţurile variază între 100 şi 140 lei pentru o oră – o oră şi jumătate de relaxare. Despre masajul ayurvedic Masajul ayurvedic îşi are originea în textele antice constitutive ale medicinei ayurvedice indiene: Sushruta şi Charaka Samhita. Aplicat cu regularitate, poate să:  înlăture tensiunea musculară,  tonifieze organismul,  redea agilitatea articulaţiilor întepenite,  stopeze îmbătrânirea prematură,  prevină apariţia ridurilor,  combată stresul,  acţinoneze ca adjuvant în vindecarea maladiilor. 

Puţină agitaţie nu strică

Cum evenimentele tematice au devenit o extensie a localurilor de tip leasure, care combină serviciile unui restaurant, cu cele ale unei ceainării, salon de masaj sau librării, şi Victor Roşu şi Silvia Botez îşi pun spaţiul la dipoziţie spaţiul pentru întâlniri, precum ateliere de dezvoltare personală, cenacluri literare improvizate, conferinţe pe diverse teme sau concert restrânse. O particularitate o reprezintă atenţia acordată zilelor cu valenţă de sărbătoare globală – ziua mondială a dansului, a culturii, a cărţii, pentru fiecare existând manifestări dedicate. 

Ayurveda pană la capăt 

Pentru pasionaţi, există în prezent şi variante de zbor în stil ayurvedic. Astfel, Qatar Airways a introdus pe zborurile lungi programul “Fly Healthy, Fly Fit”, conceput în colaborare cu The Chopra Center for Wellbeing. În acest mod, pasagerii au parte de masaje ayurvedice pe timpul călătoriei, precum şi de o rutină cu exerciţii de yoga predate de instructori specializaţi.