Două dintre cele mai mari bănci din Grecia, National Bank of Greece (NBG) şi EFG Eurobank, prezente şi în România, negociază o fuziune care ar crea cea mai mare instituţie de credit de pe piaţa elenă, potrivit unor surse citate de publicaţia locală To Vima.

O astfel de tranzacţie ar avea acordul guvernului de la Atena şi cel al Băncii Greciei, scrie To Vima, potrivit New York Times.

EFG Eurobank deţine în România Bancpost, iar NBG este prezentă prin Banca Românească.

Altă variantă luată în calcul, scrie publicaţia elenă, este fuziunea NBG cu EFG Eurobank şi Hellenic Postbank, o instituţie de credit mai mică, deţinută de stat. Autorităţile elene au decis în august că Hellenic Postbank nu este viabilă.

Băncile elene se află sub presiune pentru consolidare, astfel încât să poată rezista mai bine crizei, care le-a lăsat dependente de lichidităţi de la banca centrală, întrucât accesul la pieţele interbancare şi Banca Centrală Europeană rămâne blocat.

La începutul săptămânii, grupul francez Credit Agricole a anunţat că derulează negocieri exclusive cu Alpha Bank pentru vânzarea subsidiarei Emporiki Grecia la preţul simbolic de 1 euro. Societe Generale a informat, de asemenea, că se află în negocieri exclusive cu Piraeus Bank pentru vânzarea diviziei Geniki din Grecia.

Potrivit unor surse citate de Kathimerini în septembrie, NBG, EFG Eurobank şi Piraeus Bank, au discutat în prima parte a anului un plan de a forma o singură instituţie de credit, însă contactele au încetat înaintea alegerilor parlamentare anticipate de la începutul lunii mai.

Printre modificările înrgistrate de peisajul bancar elen între timp se află şi preluarea activelor viabile ale ATEbank de către Piraeus.

EFG Eurobank şi Alpha Bank au vrut, anul trecut, să formeze cea mai mare bancă elenă printr-un schimb de acţiuni. Scopul fuziunii era de a rezista mai bine crizei financiare, care a condus la creşterea portofoliilor de credite neperformante şi la declinul depozitelor.

Acordul de fuziune a căzut însă după ce a devenit clar că restructurarea datoriei statului elen, prin care au fost şterese obligaţii de circa 100 de miliarde de euro, urma să afecteze grav cele două bănci, dar mult mai puternic EFG, instituţie de credit cu o expunere mai mare pe obligaţiuni ale guvernului.

Acţionarii Alpha Bank au decis în luna mai să renunţe la fuziunea cu EFG Eurobank.