Banca spaniolă Banco Santander a renunţat la achiziţia a 316 sucursale ale Royal Bank of Scotland (RBS) din Marea Britanie, tranzacţie care era evaluată la circa 1,5 miliarde de lire sterline (2,7 miliarde dolari), iar RBS ar putea încerca să le păstreze, transmite Bloomberg.


RBS, cea mai mare bancă britanică la care guvernul de la Londra este acţionar majoritar, a încercat să vândă sucursalele pentru a respecta o decizie a Comisiei Europene, după ce a fost salvată de stat în timpul crizei mondiale a creditelor.

Preşedintele RBS, Philip Hampton, a declarat că climatul privind ajutoarele de stat "este mult mai flexibil în prezent", ceea ce ar putea permite băncii să păstreze sucursalele. Santander a anunţat pe de altă parte că s-a retras din tranzacţie după întârzierile apărute în finalizarea acesteia. Un analist al Liberum Capital din Londra a spus însă că motivaţia pare mai degrabă o scuză, fiind probabil ca Santander să aibă alte probleme şi să fie nevoită să se retragă.

Decizia Santander de a renunţa la preluare coincide cu presiunile tot mai mari exercitate asupra băncilor spaniole pentru majorarea capitalului, din cauza expunerii mari la credite imobiliare neperformante.