În centrul impasului în care se află Spania se poartă o luptă de viziune între Germania şi Italia privind răspunsul la criza euro, iar modul cum va fi rezolvat acest dezacord va avea probabil un impact profund asupra viitorului zonei monedei unice, estimeaza cotidianul Wall Street Journal /WSJ/. 


Săptămâni întregi, ochii lumii au fost aţintiţi asupra Spaniei. Din momentul în care Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat programul 'Outright Monetary Transactions' (OMT) /'Tranzactii Monetare Directe', n.red./, Madridul a ţinut în suspans pieţele dacă va solicita ajutor din fondurile de salvare din zona euro, deschizând astfel calea pentru ca BCE să înceapă să îi cumpere obligaţiunile. Piaţa suspectează un impas între un guvern spaniol încăpăţânat şi partenerii săi din zona euro. Săptămâna trecută anxietatea s-a resimţit pe piaţă, în condiţiile în care randamentul obligaţiunilor spaniole a crescut brusc, iar bursele au vândut. Realitatea este însă mult mai complexă, susţine articolul din WSJ, iar în centrul impasului se află diferenţa de viziune dintre Germania şi Italia cu privire la răspunsul la criza euro.

Din punct de vedere al Berlinului, răspunsul este clar: guvernul german consideră că OMT ar trebui să fie o soluţie de ultimă instanţă; Spania ar trebui să evite să ceară sprijinul BCE, cu excepţia cazului în care acesta devine absolut necesar. Atitudinea Germaniei este justificată atât de faptul că Berlinul va trebui să supună orice solicitare spaniolă de ajutor unui vot cu potenţiale probleme în Bundestag, dar şi pentru că orice cumpărare de obligaţiuni guvernamentale de către BCE va nemulţumi şi mai tare Bundesbank-ul, alimentând o dispută deja aprinsă. Nu în ultimul rând, atitudinea Berlinului este justificată de temerea acestuia că, imediat ce Spania va solicita ajutor, piaţa îşi va îndrepta atenţia către alte ţări, inclusiv spre Italia, alimentând sentimentul de criză din zona euro. Dacă ajutorul oferit Spaniei de BCE devine necesar, vor fi necesare condiţii stricte pentru a diminua presiunea politică internă asupra Berlinului.

Văzută însă prin ochii italienilor, situaţia arată foarte diferit. Roma consideră că actuala marjă mare dintre randamentul obligaţiunilor italiene şi germane reprezintă o denaturare gravă a realităţii economice. Guvernul de la Roma subliniază faptul că Italia are deja un surplus primar sănătos înainte de plata dobânzilor şi a luat măsuri fiscale agresive care ar trebui să aducă din nou bugetul în echilibru până în 2014. În acelaşi timp, Italia rămâne o economie producătoare şi exportatoare majoră, care generează un excedent comercial, excluzând costurile privind energia anul trecut. Italia nu a avut niciodată o 'bulă' a datoriilor, nu a trebuit să îşi salveze băncile, iar gospodăriile sale deţin active în valoare de 9 trilioane de euro, ceea ce face din Italia una dintre cele mai bogate ţări din lume. Chiar dacă este adevărat că se aşteaptă ca datoria publică să ajungă la 123% din PIB, Italia a avut de-a lungul timpului niveluri ridicate ale datoriei guvernamentale, datorită unui lung istoric de a-şi onora datoriile şi a unei unei baze de investitori loiale şi largi.

Roma consideră că, în termeni economici, poziţia Italiei este mult mai aproape de Germania decât Spania. În schimb, economia suferă de pe urma costurilor la dobânzi punitive şi a unei retrageri a sprijinului investitorilor străini, care ameninţă să îi submineze poziţia concurenţială, iar companiile italiene trebuie să împrumute la rate mult mai mari decât concurenţii de cealaltă parte a Alpilor, nu dintr-o vină a Italiei, ci din cauza neajunsurilor de construcţie ale zonei euro.

Ţara plăteşte un preţ disproporţionat de mare pentru temerile pieţei că zona euro va colapsa, care izvorăsc din probleme ce vin dintr-o altă parte. Din perspectiva Italiei, ideea că economiile în recesiune, cum ar fi Spania şi Italia ar trebui să se confrunte cu costuri mai mari la împrumuturi, în timp ce Germania se bucură de costuri foarte scăzute, este o pervertire a logicii economice şi indică un sistem monetar în dezordine. În aceste condiţii, Italia consideră că BCE are datoria de a aborda eşecurile din mecanismul de transmisie a politicii monetare.