Statele Unite vor redeveni motorul de crestere a economiei mondiale pe fondul recesiunii din zona euro si a incetinirii ritmului de dezvoltare a Chinei, scrie Bloomberg.


Ameliorarea situatiei de pe piata muncii, cresterea pietei de capital si simplificarea accesului la credite explica, in mare parte, cresterea increderii consumatorilor si a cheltuielilor de consum. Potrivit datelor Bloomberg, indicele de optimism al americanilor a revenit la nivelul de dinaintea crizei financiare. Cheltuielile de consum au afisat, la randul lor, un avans de 0,8%, cel mai ridicat nivel din ultimele sapte luni.

„Ne apropiem de un moment multasteptat. Reusim sa ne sustinem singuri: scaderea ratei somajului conduce la o crestere a veniturilor si, implicit, a cheltuielilor”, afirma expertii companiei Decision Economics Inc.

In 2011, americanii au cheltuit 10.700 miliarde de dolari, adica aproape 70% din PIB, cifra care, in cazul consumatorilor chinezi se ridica la numai 7.000 de miliarde. „Economia de consum a Statelor Unite este cea mai mare din lume”, au subliniat expertii.

Aceasta revigorare a economiei americane survine pe fondul incetinirii ritmului de crestere a Chinei. Pana de curand, China a fost considerata locomotiva a economiei mondiale. Dar a intervenit deficitul comercial, care a atins, in februarie anul curent, valoarea record de 31,5 miliarde de dolari, nemaintalnita in ultimii 15 ani. Pe acest fundal, premierul Wen Jiabao a revizuit in scadere prognoza de crestere a economiei Chinei pentru 2012, de la 8% la 7,5%.

In ceea ce priveste zona euro, aici a fost inregistrat un nou record al somajului – 10,8%. In aceast timp, de partea cealalta a Atlanticului, numarului cererilor pentru ajutor de somaj a scazut pana la cel mai mic nivel din 2008.

Dezvoltand subiectul, analistii de la AllianceBernstein LP, afirma ca Europa si Asia nu pot decat sa se bucure ca SUA consuma tot mai mult. In ultima instanta, noteaza Bloomberg, consumatorii americani au fost motorul economiei globale din 1995 pana in 2007, adica pana la criza financiare, care a premers celei mondiale din 2008.