BRD - Groupe Societe Generale întrerupe vineri, temporar, sistemul informatic de carduri pentru lucrări de întreţinere..

Potrivit unui comunicat al băncii, în vederea realizării unor lucrări de mentenanţă a sistemului informatic de carduri al BRD-Groupe Societe Generale, reţeaua de ATM-uri şi POS-uri a băncii va fi oprită vineri, între orele 6.30 şi 7.15.

În acest interval orar, cardurile bancare emise de BRD - Groupe Societe Generale nu vor putea fi utilizate pentru plăţi la comercianţi şi retrageri de numerar, în România sau în străinătate, precizează banca.

BRD - Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la BVB. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.