Bulgaria nu va participa la finanţarea secţiunii de pe teritoriul său a viitorului gazoduct South Stream, în schimbul neperceperii de taxe de tranzit până în anul 2030, potrivit acordului final ce va fi parafat la mijlocul lunii noiembrie, a relatat postul bTV, preluat luni de Novinite.


Ministrul bulgar al energiei, Delian Dobrev, a declarat că participarea financiară a ţării sale la acest proiect va fi una simbolică. Potrivit ministrului, Holdingul energetic bulgar /BEH/ a cheltuit până acum doar 6 milioane de euro, reprezentând cota sa la capitalul de 12 milioane de euro în compania mixtă creată cu gigantul rus Gazprom, care va construi şi administra gazoductul pe teritoriul bulgar.

Conform înţelegerilor anterioare, Bulgaria trebuia să asigure 30% din finanţarea proiectului, însă BEH nu dispune de suma de 900 milioane de leva, din cauza situaţiei financiare proaste a subsidiarelor sale Bulgargaz şi Compania naţională electrică /NEK/. Gazoductul South Stream urmează să transporte până la 63 miliarde de m3 de gaze naturale spre centrul şi sudul Europei, diversificând rutele de transport, pentru a ocoli ţări de tranzit precum Ucraina.

Gazoductul va pleca din Rusia spre Bulgaria, pe sub Marea Neagră. În Bulgaria se va ramifica în două - spre nord, prin Serbia, Croaţia, Ungaria, Slovenia, Austria şi nordul Italiei, şi spre sud, către Grecia şi sudul Italiei.  Secţiunea submarină dintre Rusia şi Bulgaria va avea 900 km lungime. Construcţia gazoductului va începe în decembrie 2013, primele livrări spre Europa fiind programate pentru decembrie 2015.

Acţionarii proiectului sunt Gazprom cu 50%, Eni /Italia/ cu 20%, şi Wintershall Holding /Germania/ şi EDF /Franţa/ cu câte 15%. Gazprom a înfiinţat deja companii mixte cu societăţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Ungaria şi Serbia. Bulgaria s-a angajat să accelereze construirea secţiunii de pe teritoriul său, întrucât, de la 1 ianuarie 2013, Uniunea Europeană introduce noi condiţii pentru accesul la reţelele energetice.

Potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, nedat încă publicităţii, Bulgaria trebuie să se angajeze mai ferm faţă de dezvoltarea Coridorului energetic sudic finanţat de UE, menit să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz natural ale Europei. Proiectul de raport al CE critică Bulgaria pentru faptul că se concentrează mai ales asupra South Stream, în detrimentul angajamentului faţă de eforturile UE de a dezvolta Coridorul energetic sudic, un element cheie al proiectelor concurente de transport al gazului natural spre Europa de la zăcământul Shah Deniz II din Azerbaidjan.