Bursa a crescut cu 0,21% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă liniştită şi cu un rulaj în creştere datorită unor tranzacţii negociate cu 0,18% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi cu titluri OMV Petrom (SNP).

Piaţa a fost pe verde din primele minute, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse în cadrul majorităţii acţiunilor. Astfel, operaţiunile de pe piaţa principală au cumulat doar 8,3 milioane lei. Totuşi, lichiditatea segmentului de acţiuni a fost salvată de două deal-uri cu titluri Fondul Proprietatea (13,2 milioane lei) şi OMV Petrom (2,8 milioane lei). Tranzacţiile negociate cu cele două acţiuni au asigurat două treimi din rulajul bursei, de 24,4 milioane lei (5,4 milioane euro), scrie Mediafax.

Titlurile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom au fost cele mai lichide din piaţa principal', cu operaţiuni de 3 milioane lei şi, respectiv, 1,6 milioane lei. Preţul acţiunilor FP a crescut uşor, cu 0,38%, la 0,53 lei, iar titlurile OMV Petrom au avansat nesemnificativ, la 0,378 lei.

Lichiditatea pieţei este de aproape două ori mai mare decât rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 14,6 milioane lei (3,2 milioane euro).
La ora 13:10, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,41%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu numai 0,37%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 1,08%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut uşor, cu 0,15%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu doar 0,06% peste închiderea de joi.

Acţiunile Oltchim au continuat să avanseze semnificativ, cu 14,95%, menţinându-se pe linia ascendentă pe care au intrat joi, când au urcat cu 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB. Recuperarea vine după trei şedinţe în care cotaţia a scăzut cu aproape 39%, după anunţul privind privatizarea combinatului.

Operaţiunea implică într-o primă etapă majorarea capitalului social de peste 60 de ori, de la 34,3 milioane lei la 2,093 miliarde lei. În cadrul acestei majorări va fi convertită în acţiuni o creanţă AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, şi prin emiterea de acţiuni noi, în valoare de 930,7 milioane lei, care vor fi oferite spre subscriere acţionarilor minoritari.

La mijlocul şedinţei de vineri acţiunile combinatului erau cotate la 0,688 lei, iar operaţiunile însumau 128.000 de lei.

În acelaşi timp, bursele vest-europene avansau cu până la 0,3%, influenţate de declaraţiile cancelarului Angela Merkel potrivit căreia Germania va face tot ce va putea pentru salvarea euro.