Metrorex a atribuit unui consorţiu condus de compania italiană Astaldi contractul privind extinderea reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu - Lac Străuleşti, magistrala 4, contractul semnat joi având o valoare de 714,73 milioane lei, fără TVA.

Asocierea reuneşte şi firmele Somet, TIAB şi Uti Construction & Facility Management.

Lucrările vor fi finalizate în termen de 30 luni şi vor fi finanţate de la bugetul de stat, potrivit unui comunicat al Metrorex.

Contractul vizează extinderea reţelei cu două staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti) şi include lucrările de structură tunel (1,3 km), structura aferentă staţiilor, un depou de metrou şi un terminal multimodal.


Proiectul urmăreşte realizarea unui "sistem de transport integrat şi neconcurenţial prin implementarea unor poli de schimb", pentru a stimula renunţarea la folosirea automobilelor personale în favoarea transportului public în comun pentru deplasările intraurbane şi urbane, arată Metrorex.

Astfel, va fi amenajat un nod intermodal în zona Lac Străuleşti, cu o parcare şi o autogară.

"Totodată, Metrorex pregăteşte şi urmează să elaboreze studiul de fezabilitate care vizează extinderea liniei 4 de metrou de la staţia Gara de Nord la staţia Gara Progresu, realizându-se astfel o legătură directă de tip metrou între nord-vestul şi sudul capitalei", se mai arată în comunicat, potrivit Mediafax.

În luna martie Metrorex a anunţat că a primit cinci oferte pentru construcţia tronsonului Parc Bazilescu-Străuleşti, din partea a două companii şi trei consorţii, din România şi străinătate.

Asocierile aufost Somet - Astaldi (Italia) - TIAB - UTI (164,41 milioane euro şi o durată de execuţie de 30 luni), Aktor (Grecia) - Euroconstruct - Arcada (194,18 milioane euro, execuţie de 36 de luni), respectiv Max Boegl România - Max Bogl (Germania) - Delta ACM (204,53 milioane euro, execuţie 20 de luni).

Celelalte două oferte au venit din partea companiilor Hochtief (Germania) - 218,3 milioane euro, cu 42 de luni perioadă de execuţie, şi FCC Construction (Spania) - 210,52 milioane euro şi 30 de luni periodă de execuţie.

Directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, a declarat atunci că lucrările vor începe cel mai probabil în vară.

Compania italiană Astaldi a fost implicată în multe proiecte importante din România, precum construcţia unor tronsoane de autostradă, a Arenei Naţionale şi a Pasajului Basarab, ambele în Bucureşti, urmând să conducă, totodată, consorţiul care va realiza magistrala de metrou Râul Doamnei-Haşdeu.