Recapitalizarea CEC aduce din nou in prim-plan pozitionarea Romaniei in cadrul UE. Am spus mereu ca Uniunea ne-a admis ca membri nu datorita indeplinirii unor criterii economice, ci mai degraba din ratiuni politice, geo-strategice si comerciale. Am primit un cec in alb din partea organismului european, care insemna in primul rand o obligatie si abia apoi drepturi de partener egal. Conditia rezervata noua de UE din punct de vedere economic am sintetizat-o prin: piata de desfacere importanta si producator de bunuri cu valoare adaugata mica, poluante si energofage. Ca ultim venit la masa Uniunii, am putut culege ramasitele (dar avand promisiunea de a deveni ”partener egal” intr-un timp decent de scurt), in masura in care indeplineam cat mai repede criteriile de care am fost pasuiti la intrare.

Suntem in al treilea an dupa aderare. Criteriile nu le-am indeplinit inca (pe principiul romanesc ”lasa ca merge si asa”), dar ne suparam daca oficialii UE ne ”discrimineaza” in diverse probleme. Probabil ca politicienii romani au sperat ca vor putea negocia politic cu ”birocratii” de la UE in toate problemele sensibile, dar adevarul este mult mai crunt. Membrii Uniunii nu par deloc convinsi sa ne permita exceptii de la principiile economice si politice la care ne-am angajat. Razboiul impotriva coruptiei, respectarea standardelor in ceea ce priveste atragerea fondurilor europene, indeplinirea cerintelor privind protectia mediului, respectarea indicatorilor macroeconomici agreati in cadrul UE etc. sunt cerinte pe care trebuie sa le indeplinim pentru a nu risca penalitati sau blocarea fondurilor financiare care ne revin.

Opiniile privind refuzul Directoratului Concurenta de a aproba recapitalizarea CEC Bank trebuie privite in acest context. Pe de o parte, oficialii romani se considera discriminati. Irlanda si Portugalia au avut parte de tratament mult mai ”relaxat” in privinta ajutoarelor acordate bancilor de stat fara probleme, ba chiar pentru sume mult mai mari. Banii pentru CEC ar fi utilizati pentru ”relansarea economica” in acceptiunea autoritatilor romane. Pe de alta parte insa, oficialii UE au suficiente motive pentru care sa refuze acest ajutor – desi este impropriu sa il considere ”practica neconcurentiala”, fiind mai degraba vorba despre neincredere in practicile politico-economice legate de banca de stat. In primul rand, cu siguranta ca la urechile oficialitatilor UE au ajuns ”jocurile” privind schimbarea conducerii CEC Bank, oricum o institutie care a avut - alaturi de Eximbank - dintotdeauna management ales pe criterii cvasi-politice (cu tot efortul BNR de a limita acest fapt). Implicit, este explicabila reticenta UE privind existenta unor criterii pur economice privind gestionarea bancii de stat - ceea ce s-ar putea traduce pana la urma prin ”ingradirea climatului de competitivitate in sectorul financiar-bancar”. In plus, pare logic pentru reprezentantii UE sa chestioneze utilizarea fondurilor necesare recapitalizarii, in conditiile in care Romania tocmai si-a depasit (sau este pe cale sa o faca) deficitul bugetar agreat cu organismele internationale la contractarea creditelor guvernamentale. Tara noastra este chiar in pericol sa fie sanctionata pentru depasirea deficitului bugetar la nivelul UE.  Mai mult, Romania are o politica fiscala ambigua (nu a relaxat fiscalitatea pentru a sustine economia - nici nu avea resursele sa faca acest pas, dar nici nu recunoaste din motive electorale, necesitatea majorarii TVA pentru incadrarea in tintele de incasari bugetare si nici nu a realizat pasii necesari pentru restrangerea cheltuielilor bugetare, in special in domeniul salariilor). Daca adaugam la acestea si celelalte promisiuni neonorate de statul roman dupa aderarea la UE, devine explicabila - chiar daca, repet, incorecta - reticenta reprezentantilor Uniunii de a fi din nou, binevoitori cu noi.

Daca am fi invatat ca un cec in alb, odata primit, trebuie utilizat cum se cuvine si nu vandut pe piata neagra, puteam beneficia de intelegerea Uniunii. Asa, trebuie sa ne asteptam ca vor fi folosite impotriva noastra toate instrumentele de constrangere, pentru a ni se face binele cu forta: un standard etic si de viata  similar celui din UE.