Decizia de a emigra trebuie luată după o documentare prealabilă amănunţită, altfel, riscaţi să vă mutaţi într-o ţară în care veţi trăi chiar mai rău decât în cea pe care aţi lăsat-o în urmă.

Organizaţia Mondială pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică (OECD), citată de Business Insider, a realizat un top al ţărilor cu cea mai scăzută calitate a vieţii. Pentru a realiza acest top, au fost analizate criteriile cele mai importante care afectează viaţa locuitorilor ţării respective, precum venitul, accesul la educaţie, locuinţe sau locuri de muncă, implicarea în comunitate, sistemul de sănătate, siguranţa locuitorilor, echilibrul între viaţa personală şi cea profesională şi sentimentul de satisfacţie în privinţa propriei vieţi.

Pe locul al zecelea în acest top se situează Polonia. Pe o scară de 1 la 10, nivelul veniturilor se situează la 1,3, al gradului de satisfacţie generală la 2,5, în timp ce echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală primeşte 6 puncte din 10. În condiţiile actuale, Grecia nu putea să lipsească din top. Se află pe locul al nouălea, cu un punctaj de 3,1, la venituri; 1,5 la gradul de muţumire al cetăţenilor şi 7,9 la echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală.

Portugalia este următoarea clasată. Primeşte 3 puncte la capitolul „venituri”, 1 punct pentru cât de mulţumiţi sunt portughezii de viaţa lor şi 7,7 la echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Ungaria se află pe locul al şaptelea – dacă în ceea ce priveşte felul în care reuşesc să se împartă între serviciu şi familie sunt detsul de mulţumiţi, ungurii punctează 0 în ceea ce priveşte nivelul de satisfacţie pe care îl au raportat la viaţa lor şi 1,4 la venituri.

Estonia primeşte sub două puncte pentru primele indicatoare, în timp ce echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală ia 6,5 puncte din 10. O situaţie similară regăsim şi în Rusia: 1,6 puncte pentru venituri, 1,2 pentru sentimentul general de satisfacţie şi 7,8 pentru echilibrul dintre profesie şi viaţa privată.

Brazilienii sunt, în general, destul de mulţumiţi de viaţa pe care o duc, cu o singură excepţie – salariile. La acest capitol, au fost notaţi cu două puncte din zece. Următoarele ţări din top sunt Chile, Mexic şi Turcia, unde raportul se inversează – locuitorii acestor ţări sunt relativ mulţumiţi de veniturile lor, dar se plâng de faptul că se împart cu greu între serviciu şi familie.