Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" a trimis scrisori deschise preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European prin care critică politicile de austeritate din ultimii trei ani, cerând rectificarea lor, întrucât sunt "greşite şi abuzive", informeaza Mediafax.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" a transmis scrisorile în semn de solidaritate cu lucrătorii europeni care participă, miercuri, la Ziua de Acţiune Europeană, solicitată de Confederaţia Europeană a Sindicatelor.

Sindicaliştii români arată în scrisorile transmise lui Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy că politicile de austeritate şi reformele structurale impuse timp de trei ani s-au dovedit a fi un "eşec total din punct de vedere economic" şi au produs "efecte devastatoare în sferele sociale şi de muncă".

În opinia semnatarilor scrisorii, obiectivele propuse nu au fost atinse, iar în anumite privinţe situaţia este chiar mai rea decât înaite de aplicarea noilor politici.

"Aceasta derivă din faptul că acestea au pus din nou Europa pe calea unei noi recesiuni", se arată în scrisorile transmise preşedinţilor Comisiei Europene şi Consiliului European.

"Cartel Alfa" mai precizează că, în România, Guvernul a adoptat în 2011, la insistenţa CE şi FMI, Legea 62 - de dialog social, prin asumarea responsabilităţii, fără a lua în considerare observaţiile formulate de partenerii sociali.

"Statisticile arată că, până la adoptarea Legii nr. 62/2011, relaţiile de muncă au avut loc într-un cadru stabil şi previzibil, creat printr-un proces de lungă durată, cu îmbunătăţiri succesive. Mai mult decât atât, relaţiile colective de muncă s-au desfăşurat paşnic, prin acorduri, iar numărul de litigii de muncă a scăzut întrucât legislaţia a încurajat dialogul şi negocierea colectivă. Statisticile arată, de asemenea, că adoptarea Legii nr. 62/2011 nu a dus la niciun progres şi nu a avut efecte economice pozitive", se mai arată în scrisorile adresate liderilor europeni.

Potrivit "Cartel Alfa", angajatorii şi lucrătorii din România ştiu mai bine cum să îşi desfăşoare relaţiile de muncă în beneficiul ambelor părţi, decât personalul de CE şi FMI, care ar trebui să ia în considerare faptul că modificările propuse la Legea Dialogului Social sunt rezultatul unui proces de dialog social şi o negociere.

"Reformele structurale pe care instituţiile europene le promovează sunt, în realitate, doar reduceri de salarii, pensii şi indemnizaţii sociale, precum şi reduceri în domeniul social", a mai arătat "Cartel Alfa".

Sindicaliştii recomandă "ferm" celor doi lideri europeni să rectifice "aceste politici greşite şi abuzive" şi să promoveze alte măsuri care să ducă la creştere economică şi crearea de locuri de muncă.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" organizează, miercuri, acţiuni de pichetare în toată ţara, pentru a susţine o acţiune europeană care militează pentru păstrarea locurilor de muncă şi deblocarea negocierilor colective.

Sindicaliştii au început la ora 14.00 protestul la sediul Guvernului, acţiuni similare fiind organizate în toate reşedinţele de judeţ, cu excepţia judeţelor Bihor, Iaşi şi Sălaj, unde primarii au refuzat să elibereze autorizaţii, a precizat "Cartel Alfa".

Potrivit reprezentanţilor confederaţiei sindicale, mesajul principal pe care protestatarii îl vor transmite va fi necesitatea modificării Legii Dialogului Social, pentru ca negocierile colective să poată avea loc, iar numărul contractelor colective să crească.

Vicepreşedintele "Cartel Alfa" Petru Dandea a declarat că peste 70 de organizaţii sindicale afiliate Confederaţiei Sindicatelor Europene vor organiza acţiuni de protest pentru a transmite un mesaj politicienilor europeni, partenerilor de dialog social şi oamenilor de afaceri.

Cu ocazia Zilei de Acţiune Europeană, Spania, Portugalia, Grecia şi Italia vor fi în grevă generală, iar în restul statelor membre UE vor fi organizate mitinguri şi acţiuni de stradă, pentru a trage un semnal de alarmă.

Sindicaliştii europeni au realizat un studiu care a arătat că toate cele şapte state membre ale UE care au semnat un acord cu FMI au implementat aceleaşi politici şi au mers pe acelaşi tip de soluţii, respectiv diminuarea excesivă a salariilor şi uneori a pensiilor şi dereglementarea puternică a pieţei forţei de muncă.