Preşedintele Traian Băsescu a câştigat din depozitele bancare cu 153 de dolari, 511 euro şi 56.221 de lei mai mult decât în 2010, indemnizaţia sa rămânând însă la aceeaşi valoare, potrivit declaraţiei de avere completate de şeful statului pe 5 iunie şi postată, joi, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.


Indemnizaţia preşedintelui pe anul 2011 este de 70.374 de lei, la fel ca cea din 2010. Dacă în anul 2010 şeful statului a primit din deplasări sumele de 3.075 de euro şi 2.300 de dolari, în 2011 sumele primite au fost de 3.278 de euro şi 1.208 de dolari.

În privinţa activelor financiare, depozitul bancar pe care îl are la ABN Bucureşti, deschis în 2011, a rămas la aceeaşi valoare ca în 2010, de 44.584 de dolari. La ING Bucureşti, Băsescu are două depozite în dolari, ambele deschise în 2002, valoarea unuia ridicându-se, faţă de declaraţia completată în vara anului trecut, de la 36.373 la 36.522, iar cel de-al doilea a crescut de la 5.905 la 5.909. La ING Bucureşti preşedintele mai are şi un depozit în euro, a cărui valoare a crescut de la 29.453 la 29.964.

La BCR Bucureşti, Traian Băsescu deţine un depozit bancar în valoare de 336.454 de lei, deschis în 2009, iar pe un card deschis în 2005 figurează suma de 69.998 de lei, în timp ce în 2010 valoarea lui era de 52.504 de lei. Însă în declaraţia completată în iunie 2011 nu figura un depozit deschis în 2009 la BCR Bucureşti, ci unul deschis în 2006, a cărui valoare era de 310.372 de lei.

Valoarea depozitului deschis la BRD Constanţa era în 2010 de 100.000 de lei, iar în 2011 de 112.170 de lei, la aceeaşi bancă preşedintele având şi un cont curent care a crescut de la 350 de lei la 825 de lei. Potrivit recentei declaraţii de avere, preşedintele Băsescu nu are datorii. Totodată, el deţine, împreună cu soţia, o cotă de 31,5% dintr-un teren de 174 metri pătraţi şi un teren de 46 de metri pătraţi în Bucureşti.

De asemenea, Traian Băsescu şi soţia sa au cumpărat în 2003 un apartament cu suprafaţă construită de 370 metri pătraţi şi un garaj de 30 de metri pătraţi. Familia Băsescu a primit moştenire de la părinţi în 2011 un apartament în Constanţa de 46,9 metri pătraţi.

Situaţia rămâne similară precedentei declaraţii şi în în ceea ce priveşte bijuteriile, ceasurile şi tablourile deţinute, acestea fiind în valoare de 20.000 lei, 35.000 lei şi respectiv 17.000 lei. În declaraţie figurează, de asemenea, şi automobilul Dacia Duster, achiziţionat de către preşedintele Traian Băsescu în 2010. Precedenta declaraţie de avere a fost completată de preşedintele Băsescu în iunie 2011.