In ultima vreme am fost asaltati de tot felul de chestio­nare - pentru inteligenti, pentru fericiti, pentru nefericiti, pentru cei multumiti sau nu de salariu, pentru admiratorii soarelui rasare de la Bucuresti. Si daca tot e o noua moda asta, va propun si eu unul, sa le cuprinda pe toate. Prima intrebare: Va simtiti rama? Daca raspunsul este „da”, ce ati simtit cand ati descoperit asta? Daca optiunea dumnea­voastra este „nu”, va plac francezii? Dar ger­manii? Intre­barea numarul doi: Care este diferenta dintre „tehnic” si „dis­criminare”? A treia intrebare: Cum este corect, „lista lui Schengen”, „liftul lui Schindler” sau „welcome to Schengen”? Pen­ultima intrebare: Daca am ajuns la reforma, considerati ca tran­zitia s-a terminat? Aici se cuvine sa formulam si o intrebare aju­tatoare:  Avem 700.000 de someri din care Emil trimite la munca 2.000. Intre timp, Traian mai aduce 30.000 de someri de la stat si 15.000 din privat.

Stim insa ca Elena ascunde 200.000, care ies din plata. Tinand cont ca avem 1,3 milioane de bugetari din care raman 900.000, spuneti repede cu cat scade rata somajului? Si ultimul punct din chestionar: Considerati ca un elev care da „examen” in clasa a II-a poate ajunge premier sau chiar pre­se­dinte? Dar unul de clasa a V-a, care studiaza „normele de pro­tectia muncii la lucrul cu tractorul”, ce poate ajunge? Sau unde?

Nu putem incheia decat cu o „clasica”. Cand credeti ca va veni sfarsitul lumii: a) 2012 b) a venit deja c) s-a amanat din cauza vremii d) mayasii nu au putut prevedea nici sfar­situl lor, asa ca... mai scuteste-ma.

Bun, ce test e ala fara un punctaj? In primul rand, 10 puncte din oficiu. La prima intrebare, varianta „da”: 10 punc­te, varianta „nu”: 0 puncte. Nu ne intereseaza daca va plac sau nu germanii ori francezii, dar suna bine in test. La a doua, 10 puncte. La a treia, corect este „nu vom sta ca ra­mele”, desi este prea tarziu, trebuia sa va ganditi la asta inca din 1990. Pentru a patra intrebare numai daca ati formulat un raspuns (as vrea sa-l stiu si eu) meritati 10 puncte. Iar daca acesta contine si sintagma „sa taiem pensii si salarii” cred ca nici nu mai trebuie sa adunati punctele - va declar inteligent, fericit si plin de bani. La „ajutatoare”, daca rezultatul obtinut este „6 milioane de pensionari rai”, 10 de puncte. Acum, presupun ca v-a sarit in ochi ca ultima intrebare era de fapt penultima. Pentru asta aveti 0 puncte. Raspunsul afirmativ, strict la chestiunea in cauza, valoreaza 10 puncte daca ati considerat ca e bine ca elevul sa ajunga premier si 20 de puncte daca ati votat pentru „presedinte”. Partea cu „tractorul” era rupta din viata, nu se puncteaza. Si am ajuns la final, presupun ca aveti emotii, sa numaram punctele: Am adunat toate cifrele mentionate: 10+10+0+10+1990+10+10+0+10+20=2070 puncte.

Daca le-ati obtinut pe toate sa stiti ca ati gasit raspunsul corect si la „clasica”: „a venit deja sfarsitul lumii”. In plus, in mod categoric veti fi numit intr-o functie inalta in stat. Nu in ultimul rand, toata ziua o sa fiti invitat la televizor sa va dati cu parerea despre legatura dintre paralelismul cailor ferate si coplata din sistemul medical. Este clar ca va doare in cot si o sa traiti 1.000 de ani. Daca nu ati adunat punctele necesare, imi pare rau sa va spun, dar o sa ajungeti politist, militar, medic, hai, cel mult profesor.

P.S. Randurile de mai sus sunt intamplatoare si nu reflecta realitatea, ci doar punctul in care am ajuns dupa 21 de ani de mers taras. Ca ramele. S-o tinem tot asa si vom fi chiar mai mult.