Compania Apple, care va prezenta miercuri noul sau iPhone 5, si-a fixat un obiectiv pe masura ambitiilor sale. Financial Post scrie ca societatea si-a propus sa vanda 10 milioane de exemplare din noua sa generatie de telefoane inteligente pana la sfarsitul lunii septembrie.


Cu titlu de comparatie, Samsung a avut nevoie de 50 de zile pentru a comercializa 10 milioane de Galaxy 3, in timp ce Apple vrea sa realizeze aceasta performanta in numai 18 zile. iPhone constituie un element esential al ofertei Apple, aparatul asigurand 43% din vanzaarile societatii, care s-au cifrat anul trecut la 108,2 miliarde de dolari.

Intre timp, economistul sef al bancii JP Morgan a calculat ca noua versiune de iPhone nu numai ca va umple visteria Apple cu sute de milioane de dolari, dar va da un impuls economiei americane. Concret, Michael Feroli afirma ca iPhone 5 va antrena o crestere anuala a PIB-ului SUA de 0,5%.

„E posibil ca un mic telefon sa revigoreze PIB-ul?” se intreaba expertul in nota, avertizand, totodata, ca previziunile sale trebuie privite, totusi, cu o oarecare doza de scepticism. Impactul va fi, de fapt, de 3,2 miliarde de dolari, ceea ce inseamna 1,28 miliarde in ritm anual. „Acest impuls de 0,33% reduce riscul revizuirii in scadere a previziunii noastre de crestere de 2% in ultimul trimestu al anului”, a explicat economistul sef de la JP Morgan.

Feroli si-a detaliat calculul. El a pornit de la presupunerea ca in ultimele trei luni din an vor fi vandute 8 milioane de iPhone 5, la un pret de 600 de dolari, din care a scazut 200 de dolari, reprezentand costul componentelor importate.

Estimarea de 8 milioane de iPhone este extrem de conservatoare, avand in vedere ca din aprilie pana in iunie, Apple a vandut 28 de milioane de telefoane si 35 de milioane in trimestrul anterior. Ca atare, analistii se asteapta la vanzari cuprinse intre 26 si 28 de milioane de exemplare.