Metoda Constelaţiilor, care începe să aibă adepţi şi în România, ne învaţă cum să trăim în armonie cu ceea ce nu putem schimba şi ce este eficient să schimbăm în anumite situaţii.


Echilibrul interior este vital pentru cei mai mulţi dintre noi. Pentru găsirea acestui echilibru recurgem la metode diverse, mai vechi sau mai noi, cunoscute sau abia intrate pe „piaţă”. Din ultima categorie face parte şi metoda Constelaţiilor Familiale, care poate fi utilizată individual, dar frecvent este aplicată în cadrul workshopurilor ca terapie de grup. Metoda terapeutică a fost pusă la punct şi lansată de Bert Hellinger, un psihoterapeut german renumit în Europa prin cursurile şi cărţile sale. Bert Hellinger a fost preot timp de 16 de ani în Africa, unde a lucrat cu triburile Zulu în cadrul Bisericii Anglicane. Pe parcursul anilor a făcut o serie de observaţii despre cum trăiesc acele comunităţi şi despre cum se raportează la membrii săi. Bert Hellinger a renunţat la preoţie şi a studiat psihanaliza, Terapia Gestalt şi Analiza Tranzacţională. Stilul său de lucru se află la graniţa ştiinţei cu spiritualitatea, două jumătăți pe care refuză să le separe.

Constelaţiile în România


În străinătate, există medici şi profesori care aplică metoda Constelaţiilor pe specialitatea pe care lucrează, dar şi psihoterapeuţi care o aplică doar observând reacţiile pacientului în timpul discuţiei, fără a-l întreba direct despre problema pe care o are. „În România metoda este la început, dar din ce în ce mai mulţi clienţi, specialişti, psihoterapeuţi, medici şi alte tipuri de terapeuţi recurg la ea. Deoarece lucrez cu metoda constelaţiilor sistemice şi în cadru individual, eu o folosesc foarte des integrată în actul psihoterapeutic zilnic”, spune Loreley Nedelcu, psihoterapeut şi facilitator în Constelaţii Familiale.

Terapeuţii care aplică metoda Constelaţiilor Familiale pot fi contactaţi pe site-ul Asociaţiei Române de Terapii Sistemice (ARTES). Majoritatea sunt în Bucureşti, dar periodic participă la seminarii şi workshopuri organizate şi în alte oraşe din ţară: Constanţa, Cluj, Iaşi, Timişoara. Seminariile de grup se organizează periodic, în funcţie de numărul de participanţi care se înscriu.

„Facilitatorii sunt obligaţi să urmeze un curs de instruire de doi ani şi jumătate cu specialişti din străinătate. Cei mai mulţi au la bază studii de psihologie, dar nu toţi. Depinde de zona în care doresc să utilizeze metoda, organizatoric, terapeutic, politic. Pentru cadrul terapeutic, personal şi profesional consider că sunt necesare studiile în psihologie şi psihoterapie”, explică Loreley Nedelcu.

Restabilirea echilibrului familial

Terapia Constelaţiilor Familiale are ca scop restabilirea echilibrului în sistemul familial. Ea dezvăluie omului modern că viaţa lui este strâns legată de cea a strămoşilor săi. „Uneori, când ceva nu merge bine în viaţa noastră personală şi profesională cauza o pot reprezenta unele încurcături din familie, în care suntem prinşi în mod inconştient. Metoda Constelaţiilor Familiale reglează la nivel emoţional şi energetic aceste încurcături“, spune Dragoş Riti, facilitator în Constelaţii Familiale. Oamenii vin la seminarii pentru probleme diverse pe care nu le pot rezolva prin mijloacele cunoscute: viaţa de cuplu, probleme în a-şi forma o familie, trăsături pe care le doresc înţelese sau schimbate, repetiţii în familie,

în situaţii de boli, de repetări de destine, de trăsături neacceptabile, tristeţi, depresii, frici, anxietate, sentimente de vinovăţie, nehotărâre, incapacitatea de a face faţă şi de a accepta schimbările, precum şi tulburări ce până în prezent erau tratate strict medicamentos.

Ce se întâmplă într-un workshop

Participantului i se pun întrebări despre familie, chestiuni care vizează fapte, morţi neobişnuite, relaţii anterioare sau extraconjugale, avorturi, naşteri de copii morţi sau diferite abuzuri şi i se cere să creeze o constelaţie de familie cu ajutorul celorlalţi participanţi sau al unor figurine, dacă se lucrează individual. Astfel, devine vizibilă dinamica relaţiei familiale şi identificările specifice dintre membri. Odată create tiparele comportamentale şi complicaţiile emoţionale dintr-o familie, devine vizibilă şi calea de rezolvare. Constelaţiile Familiale repun în echilibru legile care au fost încălcate, conştient sau inconştient, concentrându-se pe familie. „Căutând rezolvarea unei probleme, intri într-un proces în care se lucrează cu energii subtile. Bert Hellinger afirmă că nu ştie ce se întâmplă, dar funcţionează. Reprezentanţii interacţionează între ei cu vorbele şi gesturile persoanelor din viaţa reală a clientului, iar acesta asistă la povestea vieţii sale creată de nişte oameni pe care nu îi cunoaşte, dar care scot în evidenţă lucruri cunoscute sau necunoscute“, explică Dragoş Riti. Adevărata problemă sunt tiparele moştenite, genetic sau prin educaţie, care se reproduc fără ca individul să fie conştient de asta. Înţelegând ce se întâmplă, se pot corecta greşeli care, în realitate, aparţin predecesorilor.

„Eficienţa metodei merge către maxim, iar meta-analizele pe eficienţa terapiei arată că aceasta depinde de mai mulţi factori. Uneori oamenii se opresc din acest proces sau continuă, încercând să-şi rezolve şi alte probleme. În oricare variantă, individuală sau de grup, metoda oferă posibilitatea de a experimenta aspecte ale vieţii invizibile, impalpabile, pe care individul le consideră de neaccesat sau nu crede deloc în ele. Pe lângă o creştere a nivelului de conştiinţă, eficienţa metodei depinde şi de abilitatea de relaţionare a facilitatorului”, afirmă Loreley Nedelcu.

Workshopurile durează câteva ore dintr-o zi de weekend sau tot weekendul. Numărul de participanţi poate ajunge până la 30 de persoane. Preţul unui workshop variază între 130 şi 250 de lei/persoană.
Persoanele care au probleme psihice nu pot participa la astfel de cursuri, deoarece se lucrează cu energii subtile şi este nevoie de implicarea întregului grup.



CONSTELAŢIILE AFACERILOR

Constelaţiile sistemice reprezintă o metodă de a descoperi dinamicile situaţiilor de la locul de muncă pentru angajatori şi angajaţi şi un proces eficient de a dezvălui soluţiile posibile pentru management, lideri de echipă, HR, angajaţi, mici afaceri şi parteneriate.
Metoda constelaţiilor sistemice în afaceri te ajută:

- să identifici dinamica unei situaţii;
- să descoperi rezolvarea într-o singură sesiune;
- să rezolvi problema fără ca alte persoane să fie de faţă;
- să analizezi o problemă obiectiv, prin intermediul unor reprezentaţi sau al unor simboluri.

Constelaţiile pentru afaceri sunt căutate de manageri, consultanţi, echipe de HR şi angajaţi, precum şi de cei care vor să descopere ultimele tehnologii, proceduri de management, metode de marketing sau strategii psihologice care le pot oferi căi de a îmbunătăţi comunicarea şi relaţiile de la locul de muncă. „Cei care au dificultăţi în cadrul organizaţiei pot fi ajutaţi prin seminarii sau sesiuni private, confidenţiale. La metoda Constelaţiilor au apelat deja companii mari de publicitate, IT, vânzări, din domeniul bancar, companii multinaţionale, dar şi firme mai mici ai căror manageri consideră că se confruntă cu probleme de comunicare sau randament. La workshopurile noastre se înscriu iniţial managerii sau personalul HR, în cadrul evenimentelor pe care le organizăm de câteva ori pe an, apoi întreaga companie”, ne spune Mihaela Popa, psiholog şi facilitator, Centrul de Psihologie şi Dezvoltare Personală Body Mind Spirit.